„Copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală”, spune legea. Și sunt zeci de mii de copii cu nevoi speciale în școlile din țara noastră.

Se vorbește mult despre incluziune și despre a-i ajuta pe acești copii să nu se simtă excluși din societate, însă cadrele didactice au la îndemână prea puține cunoștințe pentru a-i ajuta.

Marian Staș, expert în educație a explicat pentru Libertatea de ce le este atât de greu profesorilor din țara noastră să lucreze cu elevii cu nevoi speciale.

„Ca întotdeauna la noi, sistemului îi explodează în față o realitate, după care începe să alerge în urma ei, doar, doar i-o da de cap. Nu am întâlnit în 35 de ani să se anticipeze anumite nevoi.”, spune expertul.

Necesitatea unui model educațional descentralizat și personalizat

Sunt două probleme importante legate de integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale.

„Prima și cea mai importantă este blocarea feroce a modelului educațional într-o paradigmă centralizată, de tip comunist. Așa ceva, prin definiție, omoară, sufocă orice tip de intervenție personalizată, particulară. Prin natura sa, interacțiunea cu copiii cu cerințe educaționale speciale, e una deschisă, descentralizată, extrem de personalizată. Și atunci, un model educațional care e centrat pe un plan cadru, unic pentru întreaga cohortă, nu are cum, prin definiție, prin proiectare, să dea o soluție rezonabilă la astfel de situații.”, a explicat Marian Staș.

Concret, acești elevi au nevoie de o abordare descentralizată, cu resurse și soluții adaptate nevoilor fiecărei persoane în parte.

De aceea trebuie schimbată programa de învățământ.

„Realitatea copiilor cu cerințe educaționale speciale impune organic, critic, strategic: subsidiaritate, descentralizare, model curricular proiectat de școală și toate celelalte, care se bat cap-în-cap, cu o realitate consfințită de actuala lege a învățământului preuniversitar.”, adaugă specialistul.

„Atât timp cât modelul educațional va continua să rămână unul centralizat, este imposibil să dai soluții rezonabile acestei teme, care este extrem de sensibilă și foarte particulare.”, subliniază Marian Staș.

Cursuri de formare pentru profesori

A doua problemă este că profesorii nu știu cum să lucreze cu elevii cu nevoi speciale.

„E importantă integrarea copiilor, dar un procent extrem de mare de profesori activi în momentul de față nu au instrumentele cu care să gestioneze comportamente total neconvenționale, excepționale. Sunt copii care funcționează pur și simplu cu totul și totul altfel și în fața cărora foarte mulți profesori, scoliți într-un anume fel, sunt descoperiți, nu știu cum să interacționeze cu ei.”, adaugă Marian Staș.

Iar acest lucru este confirmat și de Ioana Grigore, o tânără directoare de la o școală din Ilfov, care subliniază că profesorii nu știu cum ar trebui să-i integreze pe elevii cu nevoi speciale.

„Din ce în ce mai mulți copii cu probleme trebuie integrați în învățământul de masă. Conform studiilor pe care le-am desfășurat noi până în prezent, pot spune că profesorii îi pot doar identifica pe acei copii care au probleme, care au cerințe educative speciale. Dar, mai departe, nu prea știu în ce măsură putem lucra cu ei, pentru că nu am fost instruiți. Avem nevoie de cursuri, de formare în ceea ce privește copiii cu cerințe educative speciale. Avem nevoie de ajutor reale, de profesori itineranți, de profesori de sprijin.”, a declarat învățătoarea Ioana Grigore pentru Libertatea.

Prea puțini profesori de sprijin

Chiar dacă în ultimii ani numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale a crescut vertiginos, numărul profesorilor de sprijin rămâne scăzut.

Potrivit Edupedu, care citează datele comunicate de Ministerul Educației, au fost peste 57.125 elevi cu CES în învățământul de masă în anul școlar 2023-2024, iar restul ar învăța în învățământul special.

În același an școlar au fost 1.852 de profesori de sprijin, adică aproape 31 de copii cu cerințe speciale din învățământul de masă sunt în grija unui singur profesor de sprijin. Există un număr insuficient de profesori de sprijin care să ajute acești copii.

Iar asta se întâmplă pentru că Ministerul Educației încearcă să limiteze cheltuielile, atrage atenția expertul Marian Staș.

„Un astfel de proces are nevoie de cu totul alte resurse, pentru care pur și simplu nu există linii de bugete, în măsura și în cantitatea și în calitatea de care e nevoie. E un fapt brutal, generat de un mod de a gândi comunist. Această resursă suport, acești oameni trebuie să fie obligatoriu în jurul copiilor și să lucreze cu ei.”, spune expertul.

Ce se întâmplă în școlile din străinătate

În Marea Britanie există o „cultură organică a sprijinului și a resurselor alocate” în acest sens, iar asta se întâmplă și în Finlanda, și alte țări cu modele educaționale descentralizate, exemplifică Marian Staș.

Dar la noi, „sunt școli mari care au și 80 de copii cu probleme și de abia dacă pot solicita un post de profesor de sprijin din lipsă de fonduri, lipsa de personal”, adaugă Ioana Grigore.

De altfel, acești elevi au nevoie și de „o mare atenție din partea cadrului didactic”.

„În cazul nostru, dacă acordăm atenția de care are nevoie acest copil, neglijăm colectivul cu care lucrăm, e destul de greu pentru noi. Ne trebuie ajutoare, profesori care să stea la clasă în permanență”, povestește învățătoarea.

Cadrele didactice care au terminat facultatea mai recent au făcut cursuri de psihopedagogie specială, însă cei din generațiile anterioare nu au fost învățați să lucreze cu elevii cu nevoi speciale, pentru că nu era cazul.

„Copiii cu nevoi speciale trebuie integrați în învățământul de masă, dar avem nevoie de mai mult ajutor. Adică să am un profesor care să stea cu mine în clasă, să-mi explice ce am de făcut, să fie acolo lângă copil, să fie atent la nevoile lui, astfel încât să nu neglijez eu restul clasei”, subliniază tânăra învățătoare.

În plus, de multe ori, există o atitudine negativă sau o reticență față de ideea de a integra copii cu cerințe educaționale speciale, iar aceasta este influențată de o cultură socială care tinde să marginalizeze astfel de situații, a completat Marian Staș.

Planurile curriculare unificate pentru întreaga populație de copii nu pot satisface nevoile individuale, mai ales pe cele ale elevilor cu cerințe educaționale speciale. Soluțiile centralizate nu sunt adecvate pentru a rezolva aceste probleme foarte personale și variate, concluzionează expertul în educație.

 
 

Urmărește-ne pe Google News