Primul abuz al profesorului Viorel Oargă, cunoscut și dovedit, datează din 2005. Atunci a lovit un elev, faptă pentru care a fost sancţionat de consiliul profesoral al Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia.
Pedeapsa primită: diminuarea cu 15% a salariului pe o perioadă de patru luni. Copilul a avut nevoie de patru zile de îngrijiri de specialitate, fiind diagnosticat de medicii legişti cu „escoriaţii şi echimoze pe faţa anterioară şi laterală a gâtului“.
Patru elevi, bătuți cu coada de mătură
După cinci ani, în 2010, a apărut și prima plângere penală pe numele cadrului didactic. „În timp ce îşi desfăşura activitatea potrivit orarului şcolar la clasa a II-a, i s-a solicitat de către unul dintre elevii prezenţi la ora de sport permisiunea de a merge la vestiar.
Deoarece elevul nu s-a întors, a trimis succesiv alţi trei colegi ai acestuia pentru a-l chema la clasă. Întrucât niciunul dintre cei patru elevi nu au revenit la ora de sport, spre finalul acesteia, inculpatul s-a deplasat la vestiar, unde a început să-i lovească, în mod repetat, cu o coadă de mătură”, au arătat procurorii în rechizitoriul trimis în instanță.
Dosarul s-a finalizat cu condamnarea profesorului, în 2012, la 4 luni de închisoare cu suspendare. Și în acest caz, un elev a avut nevoie de patru zile de îngrijiri medicale.
Unul dintre părinţii implicaţi în proces a spus, la momentul respectiv, că a fost nevoit să depună plângere penală pentru că şcoala nu a luat nicio măsură împotriva profesorului.
Deși condamnat penal, profesorul a rămas la catedră.
Ridicat de polițiști de la școală
În 2018, profesorul Viorel Oargă avea să fie implicat într-un nou scandal. A fost ridicat de la școală și dus la poliție după ce mai mulți părinți au reclamat că le atingea pe fete în mod indecent şi purta cu acestea discuţii cu tentă sexuală.
În plus, a fost acuzat din nou că îi agresa verbal pe unii dintre copii. Anchetatorii au stabilit că, „în perioada ianuarie-martie 2018, în timpul orelor de educaţie fizică, cadrul didactic a efectuat acte de natură sexuală (îmbrățișări şi mângâieri, inclusiv în zonele intime) mai multor eleve minore din două clase, care nu împliniseră vârsta de 13 ani”. Mai mult, profesorul folosea expresii jignitoare de genul „idioţi”, „incapabili”, „handicapaţi”, „grăsani”, „proşti”, „mocofani”, „tâmpiţi”, „vacă”, „curvă”, atunci când discuta cu elevii.
Conducerea şcolii a decis atunci o nouă sancțiune în privința profesorului recidivist: scăderea salariului cu 15% pe o perioadă de şase luni. De asemenea, direcțiunea a mai decretat ca Oargă să fie supravegheat la ore de către învățătoare sau alți profesori.
„În declaraţia pe care am dat-o am explicat că sunt situaţii la sport când se poate realiza un contact fizic, se coordonează o mişcare, se acordă ajutor, dar în aceste situaţii nu poţi să mergi mai departe ca să realizezi un contact cu nuanţă de tandreţe sau chiar şi cu violenţă”, a declarat cadrul didactic la momentul respectiv.
În noul dosar penal deschis, Vasile Oargă a fost condamnat, în 5 iulie 2023, la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru coruperea sexuală a minorilor.
Instanța a dispus încetarea procesului penal pentru faptele de purtare abuzivă ca urmare a prescrierii răspunderii penale.
De asemenea, profesorul de sport a fost condamnat să achite și daune morale în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare dintre cele nouă victime ale sale.
S-a dezlănțuit chiar și când era supravegheat
Profesorul a continuat să exercite acte de violență asupra copiilor, chiar și în timpul orelor supravegheate de către învățători.
O depoziție din proces arată că, în toamna anului 2018, le spunea elevilor că sunt „proşti”, „idioţi”, „tâmpiţi”, „dobitoci”, „graşi”, „incompetenţi”, „incapabili” şi le adresa injurii cu tentă sexuală. În 12 octombrie 2018, în timpul unei ore de educaţie fizică, profesorul a agresat fizic patru elevi din aceeaşi clasă a IV-a, chiar în prezența învățătoarei supraveghetoare.
„În momentul în care inculpatul îi alinia pe elevi, elevul (…) a ieşit din formaţie pentru a discuta cu o colegă, context în care profesorul l-a tras puternic de mână şi l-a trântit pe jos, persoana vătămată alunecând pe parchet aproximativ un metru, inculpatul întrebându-l: «De ce ai ieşit din formaţie, măi prostule?»”, este descrisă în dosarul penal agresiunea suferită de unul dintre elevi.
Și în acest caz, prima faptă s-a prescris, în timp ce pentru a doua a fost condamnat, în 27 aprilie 2023, la 5 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, fiind obligat să le plătească celor patru copii abuzați câte 500 de lei daune morale.
Vârsta îl poate ajuta să scape mai repede din închisoare
Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a constatat, la finalul anului 2023, că se impune contopirea celor două condamnări, pronunțate în aprilie 2023, respectiv iulie 2023.
„Cele două cauze au fost judecate aproape în paralel, iar judecătorii care au soluţionat cauzele în primă instanţă nu au avut posibilitatea de a efectua operaţiunea de contopire, întrucât niciuna dintre cele două sentinţe nu era definitivă la data pronunţării, în primă instanţă, a celeilalte”, a motivat magistratul care a judecat noul dosar.
În 11 martie 2024, profesorul a fost condamnat, definitiv, la 3 ani şi 50 de zile de închisoare în regim de detenţie, în aceeași zi fiind ridicat de la domiciliu și dus la închisoare.
Potrivit legislației penale, pentru că are peste 60 de ani, Viorel Oargă poate fi eliberat condiționat după ce a executat jumătate din pedeapsă.