Mihail, un vecin al profesorului Cioară, l-a sunat pe acesta din urmă cu puţin timp înainte de Anul Nou şi au avut o conversaţie foarte deschisă despre tânăra Lorena, care, pe anunci, era iubita profului.

Jurnaliştii de la emisiunea “Acces direct” au redat convorbirea celor doi şi, din spusele lui Alin, se înţelegea că acesta era înnebunit după fata de 16 ani şi ardea de nărăbdare să facă sex cu ea. Lorena, în schimb, nu voia să o facă în grabă, ar fi vrut să se iubească cu profu în noaptea de Revelion, numai că el nu avea de gând să o aştepte până atunci. Într-un limbaj mai mult decât colorat pentru un dascăl, acesta i-a spuns prietenului său că nu s-a “combinat” cu ea ca să tragă de timp: “Am 35 de ani, crezi că am răbdare să stau după ea? Ori se fu**, ori nu se fu**, să fie clar”.

Cioară susţine că înregistrarea e o făcătură şi că în nici un caz el nu a spus acele lucruri despre Lorena, dar jurnaliştii de la Antena 1 au demosntrat, în urma unor teste de recunoaştere a timbrului vocal, că bărbatul minte şi că vocea de pe casetă este într-adevăr a lui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News