Cătălin Zaman a ajuns cunoscut în toată țara, fiindcă la Evaluarea Națională din acest an, 18 din cei 22 de elevi ai lui au luat note de trecere. Patru dintre ei au luat 10 și alți șase note peste 9.
Încă din clasa a V-a, profesorul a făcut educație remedială cu elevii care aveau scăpări din clasele anterioare și, în plus, i-a făcut să învețe de plăcere, fără frica pedepselor, scrie publicația Școala 9, o platformă publicistică având ca temă educația, fondată și finanțată de BRD, dar scrisă de jurnaliști independenți.
„Nu ascund că, de multe ori, elevii citeau silabisind sau scriau cu foarte multe greșeli. Pentru elevii care s-au aflat în astfel de situații, am încercat să acopăr aceste aspecte ale scrisului și cititului. Le-ar fi fost imposibil să învețe, de vreme ce le lua o oră să citească o pagină. Prin urmare, suplimentar au avut de citit și de scris – caligrafia de altădată – până ce aceste aspecte s-au îmbunătățit”, explică profesorul.
Acum, în pandemie, îl prinde două noaptea pregătind materiale pentru orele lui online, iar pentru copiii care nu se pot conecta, pregătește fișe. În ciuda pandemiei, speră ca elevii lui să aibă rezultate bune și la evaluarea din 2021. Este însă rezervat că va repeta performanțele din acest an.
Cum duci un copil de la 5 la 7 și de la 9 la 10, cum a reușit ca orele lui să nu fie un baubau și ce crede că se va întâmpla la Evaluarea Națională de anul viitor, citește pe Școala 9.