Sorin Spineanu-Dobrotă, profesor la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Capitală şi şef serviciu la Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie din cadrul Ministerului Educaţiei, a fost reţinut joi de procurori sub acuzaţia de viol şi act sexual cu un minor.

El a fost dus apoi în faţa unui magistrat cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorul a respins cererea şi a dispus plasarea profesorului sub control judiciar, pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Totodată, Ministerul Educației a anunțat, joi seară, că a solicitat Parchetului informații despre situația profesorului, care este și angajat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), aflat în subordinea sa, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”, relatează Edupedu.ro.

Două victime prezumtive au depus plângere

Potrivit anchetatorilor, profesorul, în vârstă de 51 de ani, „la data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

În același an, „la data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, transmite Parchetul.

Cazul profesorului de la „Sfântul Sava” nu este singular. Lajos Kristof, cunoscut ca „antrenorul de genii”, arestat duminică după ce a fost prins în flagrant delict întreținând relații sexuale cu un minor, și-a recunoscut faptele la audieri.

Urmărește-ne pe Google News