ComenteazăGeniu al chirurgiei nu doar româneşti, autor al unor premiere medicale mondiale, bisturiul de aur care salvase sănătatea, chiar viaţa a 45 de mii de copii, s-a văzut, la retragerea la pensie, redus aproape la situaţia unui caz social. Găzduit cu greu într- o cămăruţă, asemenea celeia, dacă nu chiar aceeaşi, în care, după istovitoare nopţi de gardă, se odihnea o oră, două spre a reintra în sala de operaţii ca să redea zâmbetul unor copii chinuiţi, care-l privesc acum din mulţimea de fotografii aflate pe pereţi. E singura avere pe care a adunat-o în aproape şase decenii de carieră. Timp în care “n-a luat”, nu şi-a făcut vile şi case de vacanţă, nu şi-a îngrăşat conturile. I-a fost destulă răsplata de a fi redat vieţii copiii suferinzi.
Ce fel de societate suntem? De unde atâta ignoranţă, atâta nepăsare, atâta uitare a valorilor naţionale atunci când “nu ne mai sunt de folos”, nu ne mai aduc un “ce profit”? De unde acest cinism faţă de monumente ale neamului, de valori ale patrimoniului naţional? Admit că tinerii nu i-au cunoscut pe marii noştri medici, actori, muzicieni, savanţi. Dar Academia? Dar nenumăratele ONG-uri care-s îngrijorate de soarta păpădiei, nu şi de a unor înaintaşi celebri, care pleacă dintre noi uitaţi şi fără minima recunoştinţă? Dar guvernanţii, pentru care patrimoniul neamului e numai material, iar nu şi istoric, cultural ori ştiinţific, cunoaşterea pentru ei fiind doar cea de pe Google?