Comisia de cercetare din cadrul Grupului Scolar Industrial de Transporturi si Cai Ferate din Craiova, formata din cadrele didactice ale unitatii de invatamant, a decis, ieri, suspendarea din functie a profesorului Jane Ilie (57 ani), care si-a impuscat propriul elev.

Intreaga scena a avut loc in urma cu o luna, chiar in timpul orelor, intr-o sala de curs a Liceului ‘CFR din Craiova, judetul Dolj. Incidentul a iesit la iveala la sfarsitul saptamanii trecute, cand liceanul Ionut Cornel Sarbu (15 ani) a ajuns la spital din cauza unei infectii provocate de resturile bilei de cauciuc care i-au ramas in palma cand a fost impuscat cu un pistol pe care profesorul Ilie il detinea legal. Conducerea liceului ne-a declarat ieri ca profesorul de matematica nu va mai avea dreptul sa isi deruleze orele de curs pana la finalizarea anchetei. ‘Incepand de ieri (miercuri n.r.), profesorul a intrat in concediu medical. Luni a fost ultima zi in care Ionut a venit la scoala, a declarat Dumitru Radu, directorul adjunct al liceului.

Nu s-a prezentat la comisia de cercetare

‘Cel mai probabil, el va fi exclus din invatamant. A fost chemat ieri la comisia de cercetare si a refuzat sa se prezinte, fiind reprezentat de avocatul sau, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, Angela Soare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News