Profilerul Dorin Dumitran, despre cele 4 femei ucise în Vaslui, după ce au fost luate cu maşina la autostop: „Sunt trei criminali neprinşi, nu unul”

Libertatea v-a prezentat pe larg cazul celor patru femei luate la autostop, care au dispărut şi au fost găsite ucise în pădurile din judeţul Vaslui: 

●  Maria Bîru (46 de ani) din comuna Răchitoasa (Bacău) a plecat de acasă pe 28 august 2000 spre oraşul Vaslui. A fost văzută ultima oară făcând autostopul în faţa Fabricii Rulmentul din Bârlad. Rămăşiţele ei (un craniu şi câteva oase) au fost găsit pe 5 decembrie 2000, în pădurea de lângă satul Chiţcani (Vaslui). Cum n-a fost făcută nicio expertiză genetică, rudele Mariei Bîru nu sunt convinse că ea e femeia decedată. N-au mai fost găsite geanta victimei, în care erau 7.000.000 de lei vechi, dar nici bijuteriile ei: un inel şi un lănţişor din aur.

●  Safta Ciobotaru (30 ani) a dispărut pe 10 octombrie 2000, când a plecat din Bârlad spre Vaslui. A fost văzută tot în faţa Fabricii Rulmentul, aşteptând la ocazie. A fost ucisă și dusă în aceeaşi pădure de lângă Chiţcani, iar pe 30 noiembrie 2000, din ea au mai fost găsite doar un craniu şi nişte oase. Criminalul a luat cu el geaca victimei, cizmele ei, geanta în care erau 50.000 de lei vechi, dar şi verigheta din aur şi un lănţişor din argint.

Recomandări

Cât de important este portofoliul primit de România în Comisia Europeană. Europarlamentar PNL: „E gol, zero competențe”

● Maricela Tomozei (29 de ani) a dispărut la două zile după Safta, pe 12 octombrie 2000. A plecat cu o maşină de ocazie din Tecuci, spre Vaslui. A fost găsită moartă a doua zi, în liziera pădurii Dealu Mare, de lângă Bârlad. Avea o lovitură la cap şi fusese strangulată cu propria eşarfă. Criminalul nu s-a atins de geanta femeii, în care erau 100.000 de lei vechi, dar a luat cu el eşarfa, pardesiul şi toate bijuteriile ei din aur: două lănţişoare cu cruciuliţă – brăţară şi medalion, o verighetă şi un inel.

● Mioara Manea (29 de ani) a dispărut pe 20 mai 2004, când a luat autostopul de la marginea oraşului Vaslui spre satul Şişcani, de lângă Huşi. A fost găsită moartă după o săptămână, în pădurea Tătărani, nu departe de locul unde ea trebuia să ajungă. Fusese lovită în zona feţei şi ucisă prin sugrumare. Spre deosebire de celelalte cazuri, avea asupra ei bijuteriile din aur, dar îi lipseau geanta, cu 50.000 de lei vechi, şi geaca.

Recomandări

Televiziunea chineză arată cum ar putea avea loc debarcarea din Taiwan. „Ziua zero”, serialul menit să-i pregătească pe taiwanezi | VIDEO

În exclusivitate pentru ziarul Libertatea, profilerul Poliţiei Române face o analiză a acestor patru cazuri şi ne spune cine ar putea fi autorii crimelor.

Doar în cazul primelor două victime, am avea un singur criminal

Comisarul șef dr. Dorin Dumitran e de 10 ani psiholog criminalist în cadrul Serviciului de Analiză Comportamentală al Poliţiei Române. Absolvent al Facultății de Psihologie și Sociologie, el lucrează în poliție de 19 ani și a urmat cursuri de specialitate susținute de diferite academii și instituții europene și americane. Prin ceea ce face, a contribuit, de-a lungul timpului, la prinderea multor infractori periculoși și la soluționarea unor dosare vechi de omor.

Recomandări

Cine are 3 miliarde de lei pe mână la Apele Române, instituția responsabilă de lucrările de amenajare contra inundațiilor: un condamnat penal care încasează 20.000 de lei pe lună

Libertatea: Credeţi că cele patru crime din Vaslui, în care victime sunt Maria Bîru, Safta Ciubotaru, Marcela Tomozei şi Mioara Manea, au fost comise de un singur autor?

Comisar șef dr. Dorin Dumitran: Nu cred. Sunt minimum doi. Pornind de la datele avute la dispoziţie atunci (2014 – 2015 – n.r.) şi analizate, în cele patru fapte e similară stabilitatea geografică. Adică, în cazul primelor trei victime, avem ruta aceea, Bârlad – Vaslui. Ultima victimă, Manea Mioara Anuţa, e singura care vine din direcţie inversă. Iar ea este tratată cu cea mai mare violenţă. E o problemă în legătură cu această victimă, dar şi cu soţia preotului, Maricela Tomozei. Pentru că, cel puţin din ceea ce cunoaştem, în cazul primelor două victime, cele găsite în pădurea Chiţcani, Maria Bîru (dacă este Maria Bîru) şi Safta Ciobotaru, am avea un singur autor.

– Dar, având în vedere că Maricela Tomozei a fost ucisă la numai două zile după Safta Ciobotaru, n-ar putea fi acelaşi autor în primele trei crime?

– La Maricela Tomozei am o mare problemă, şi anume faptul că ea este tratată, să spun aşa, cu delicateţe. Pare a fi cea mai frumoasă dintre toate victimele – dintr-o percepţie strict subiectivă -, dar nu i se „umblă” la nimic. Şi, dintre toate victimele, ea este cea cărată în braţe şi aşezată cel mai „frumos”, depusă acolo. Este tratată foarte bine, aproape cu un soi de jenă, total diferit faţă de primele două victime.

– Credeţi că a apucat să spună că e soţie de preot şi a dat de vreun criminal evlavios?

– Cred că da, pentru că oricum, având în vedere ascendenţa socială datorată soţului, ea era o femeie bătăioasă. Este neutralizată în maşină, lovită şi strangulată, şi apoi depusă acolo. Dusă în braţe. Este foarte importantă diferența asta: a o căra în brațe ori a o târî! Atunci când este lăsată în lăstărișul ăla – adică „la curve”, cum spuneau localnicii, dar acolo se mai făceau şi grătare -, este aşezată cu grijă pe sol, iar trupul ei rupe o singură creangă. Asta se vede pe înregistrarea video a CFL-ului. E aşezată cu grijă, nu e aruncată, şi lăsată la sol, în decubit dorsal, uşor lateral dreapta. Era moartă când a depus-o acolo, pentru că membrele ei erau inerte. Iar acestea sunt cele mai importante elemente de care trebuie să ţinem cont: modul în care este tratată victima şi modul în care este lăsată.

Ştiinţa care studiază acţiunea animalelor asupra rămăşiţelor umane

– Pe de altă parte, însă, nu ştim cum au fost lăsate, în pădurea de lângă Chiţcani, primele două victime. N-avem nicio informaţie despre asta.

– Nu avem absolut nimic acolo. Eu am solicitat celor de la ocolul silvic să-mi povestească despre fauna locului, ca să putem explica împrăştierea rămăşiţelor umane, care este lămurită de disciplina numită Tafologie criminalistică. Adică, animalele pădurii sau cele venite, cum ar fi câinii, au o „logică” a împrăştierii oaselor, în două situaţii: fie atunci când pe hainele victimei nu am urme de sânge, şi atunci, în urma procesului de putrefacţie, animalele pădurii acţionează asupra cadavrului în mod destructiv. Fie, aşa cum am avut mai multe situaţii, am urme de sânge pe haine, în urma unei acţiuni violente – plăgi înjunghiate, tăiate, despicate, iar hainele îmbibate de sânge sunt luate de câini sau de alte animale şi duse mai departe, pe un areal mult mai mare decât în situaţia anterioară, când hainele sunt curate. Păsările necrofage, corvidele mai ales (ciorile, coțofenele, etc.), acționează destructiv în zona ochilor, curăță de carne orbitele oculare, dând impresia unei mutilări criminale. Tafologia criminalistică este o disciplină foarte interesantă! Adică, în varianta în care cele două victime nu aveau sânge pe haine, avem doar procesul de putrefacţie, care atrage animalele necrofage, dar care nu vor împrăştia hainele, conform principiilor tafologiei.

– Ar mai fi o variantă: ca cele două victime să fi fost aduse în pădure dezbrăcate, iar hainele lor să fi fost aruncate separat, în aceeaşi zonă.

– Asta este o acţiune destul de planificată, cu un înalt nivel de organizare. Dar, evident, ca orice ipoteză, trebuie testată.

De ce autorul „trebuie să fie unul de acolo”, în cazul primelor două crime

– Primele două victime, Maria Bîru şi Safta Ciubotaru, au fost abandonate de criminal în pădurea Chiţcani, într-o zonă greu accesibilă şi destul de izolată, aflată la 4-5 km de şosea. Ce semnificaţie are, pentru autorul crimelor, această pădure?

– Păi, „în pădurea aceea eu mă simt confortabil”. De ce? „Pentru că în pădurea aceea am mai fost. La picnic sau, când eram copil, mergeam cu fraţii mei să mă joc pe acolo”. Mie mi-au povestit cei din satul Mitoc (aflat lângă pădure – n.r.) că acolo erau nişte hribi foarte buni, aşa că „…mă duceam după ciuperci, era foarte frumos, şi pe acolo am trecut de mai multe ori”. Autorul crimelor trebuie să fie unul de acolo, unul familiarizat cu zona aceea şi familiarizat cu ceea ce se întâmplă pe acolo. Pentru că, în lumea satului, fiecare ştie, „domle, mă duc cu vacile în zona aia, pentru că am o baltă cu apă curată”, „în partea cealaltă găsesc ciuperci nu ştiu de care”, „în partea asta găsesc carpeni sau nuci, ca să fur lemne pentru acasă”. Vorbim de anii 2000, când totul era „la liber”. Cine urcă trei dealuri, ca să facă dreapta şi pe urmă să meargă până hăt departe, ca să depună victima? Apoi, pentru că „nu este nimeni acolo, mă duc şi a doua oară, mai ales pentru că ştiu că poliţia nu prea se ocupă de astfel de cazuri (dispariţii – n.r.) sau mai trec din când în când”. Pentru că au foarte mult de lucru şi pentru că Vasluiul a devenit proverbial şi de notorietate în societatea românească, până în zilele noastre.

– Primele două victime au fost mâncate de animalele sălbatice din zonă („mistreţi, vulpi şi câini hoinari”, spune pădurarul), iar din ele n-au mai fost găsite decât nişte oase. Însă hainele lor, găsite tot în pădure, nu prezintă semne de sfâşiere şi sunt curate, fără urme de sânge. Cum e posibil asta?

– Depinde de animale. Canidele ştim că acţionează în zona ţesuturilor moi, încep cu gâtul, pisicile (domestice şi sălbatice) în zona ochilor şi a nasului, lincşii sau râşii (puţin probabil să fie în acea zonă) te mănâncă de la fund, ursul te dezmembrează pe loc şi trage doar câteva bucăţi din cadavru până la bârlog, mistreţul tinde să te dezmembreze, dar nu te cară… De aceea erau necesare informaţiile despre comportamentul faunei locale, pe care nu le-am primit, ca să aflăm, în parte, ce s-a întâmplat. Având în vedere perioada de timp, temperatura solului, temperatura aerului, curenţii de aer, când a plouat acolo şi cât timp, începe procesul de putrefacţie, lucru care este cel mai convenabil pentru autor, prin lăsarea cadavrelor în aer liber. Adică, se duce de râpă tot (probe – n.r.), foarte, foarte rapid! Dacă mai punem la socoteală, eventual, şi intervenţia şoarecilor de câmp şi a şobolanilor… O hoardă de şobolani devorează un cadavru în 24 de ore, începând de la extremităţi. Lăsând craniul lisa (neted – n.r), adică foarte, foarte curat. Şobolanii fac cele mai mari ravagii, fără a vărsa sânge, e cunoscut acest lucru. Dar, mai ales, avem procesul putrefierii naturale: cu cât ai o cantitate mai mare de oxigen, cu atât deteriorarea cadavrului se produce mai rapid. Este posibil ca cele două victime, găsite în pădurea Chiţcani, să nu fi avut leziuni violente, cu hemoragie externă, adică plăgi, ci doar o acţiune asupra ţesuturilor moi. Pentru că alte obiecte vulnerante acolo nu sunt pe oase, cel puţin din informaţiile pe care le aveam noi, atunci.

La Maria Bîru şi Safta Ciobotaru e un singur autor. La Maricela Tomozei sunt indecis, iar la Manea Mioara Anuţa merg pe un alt autor.

– Deci e posibil ca Maria Bîru şi Safta Ciobotaru să fi fost sugrumate sau strangulate?

– Foarte posibil. În cazul primelor două victime, din pădurea Chiţcani, nu avem nimic concludent. La Tomozei Maricela am un mare semn de întrebare şi m-aş duce spre anturajul apropiat, chiar foarte apropiat, iar la Manea Mioara Anunţa aş merge pe un alt autor, având în vedere că ea este tratată total diferit.

– Deci avem trei criminali în libertate?

– Sunt ipoteze destul de plauzibile. Nu sunt un deţinător al adevărului, îmi ştiu locul şi incertitudinile. Dar pe mine mă interesează modul în care a fost tratată victima şi locul în care a fost depus cadavrul. Sunt două nuclee foarte importante, care mie îmi povestesc despre familiaritatea autorului cu locul faptei, despre riscurile pe care şi le asumă şi despre nefericitul element circumstanţial ce îmi poate da peste cap orice tipologie criminală care este pusă pe tapet doar din perspectivă teoretică. Pentru că, dacă îmi intervine un element circumstanţial (de exemplu, vin doi ca să facă nu știu ce în acea zonă), mie, ca autor, îmi schimbă comportamentul la locul faptei. Pentru că nu mă mai simt confortabil, întrerup, fug, las ceva, uit, mă întorc, „fac pe mortul”, etc. La Maria Bîru şi Safta Ciobotaru sigur e un singur autor. La Maricela Tomozei sunt indecis, pentru că nimic din cercul acestei victime nu a fost investigat suficient. Şi la Manea Mioara Anuţa merg pe un alt autor, pentru că este tratată total diferit, raportat la riscul asumat de autor, raportat la riscul ei victimal, la itinerariu, la zonă. Zona aceea (pădurea Tătărani – n.r.) trebuia să fie cunoscută de cineva care mergea acolo în mod frecvent sau care trecea pe acolo în mod rutinier.

– Ca şi pădurea de lângă satul Chiţcani, unde au fost găsite primele două victime.

– O, da! Numai că, gândindu-te că vrei să duci pe cineva cât mai departe de privirile indiscrete, mai relaxat îl văd pe cel care le-a dus pe Maria Bîru şi pe Safta Ciobotaru peste trei dealuri, în pădurea Chiţcani, decât pe cel din cazul Manea Mioara Anuţa, care nu doar că se precipită foarte tare, dar este şi deosebit de neinspirat, astfel încât să intre cu maşina în acel lăstăriş. Cărarea aceea nici măcar nu o vezi. Nu ai cum să o vezi, din drum.  Dar el intră și lasă urme.

– Dar criminalul nu poate fi cineva care cunoaştea bine ambele păduri? Un vânător, de pildă?

– Poate fi. Şi să ne mai gândim la un transportator de lemne sau la unul care face diverse servicii populaţiei din zonă. Pe vremuri se făcea pază comunală, caraulă se numea, erau un fel de gardieni ai satului. Şi, diferenţa modului de operare a acestui individ faţă de celelalte cazuri, deşi despre primele două victime nu ştim nimic, este că acesta o agresează sexual pe Manea Mioara Anuţa.

Care a fost mobilul crimei, în fiecare din cele patru cazuri

– După ce au fost ucise, toate cele patru victime au fost deposedate de bijuteriile şi/sau de genţile pe care le aveau. Iar, oficial, în niciuna din cele patru crime nu sunt dovezi că a existat o agresiune sexuală. În opinia dumneavoastră., care a fost mobilul acestor crime?

– Păi, în cazul Mariei Bîru – dacă ea este, repet – şi al Saftei Ciobotaru, sub nicio formă nu te expui unui risc atât de crescut, nu te deplasezi pe o distanţă atât de mare şi deconspirată, pentru a fura nişte bijuterii. Drept urmare, mobilul trebuie să fie cu totul altul. Iar atunci când ceea ce îşi doreşte un bărbat de la o femeie este flirtul, acesta poate eşua într-un act de violenţă, ce poate eşua, la rându-i, într-un act de violenţă extremă, eminamente sexuală. Şi atunci merg pe un mobil sexual în cele două cazuri, Maria şi Safta. Iar despre autorul acestor două crime ştim sigur că: 1. este cineva care cunoaşte locul foarte bine, 2. este familiar cu zona din trecutul îndepărtat sau apropiat (poate, între timp a părăsit zona) 3. cunoaşte (in)competenţa poliţiei în a gestiona ceva sau cumva. Pentru că a urmărit evoluţia lucrurilor: „ia să vedem, mă, a trecut cineva pe acolo?”.

– În cazul Maricela Tomozei, care credeţi că a fost mobilul crimei?

– În cazul acestei victime, pot avea, ca autor al crimei, regret, fantezie sexuală, admiraţie şi incapacitatea de a o mai stăpâni pe victimă sau de a mă apropia de ea, de a menţine relaţia cu ea. Pentru că victima este tratată gently (delicat – n.r.). Este, într-un fel, respectată, în cele din urmă. La Maricela Tomozei, moartea este foarte personală, foarte pasională, urmată imediat de regret. Este un Raskolnikov (personajul central al romanului „Crimă și pedeapsă” scris de Feodor Dostoievski – n.r.).

– Iar ultima victimă, Mioara Manea, de ce credeţi că a fost ucisă?

– Aici am un „cimpanzeu”. Mobilul este sexual, fără discuţie. Autorul crimei este un om violent, cu coeficientul de inteligenţă destul de scăzut, un impulsiv, adică unul căruia cortexul prefrontal nu prea îi funcţionează, unul, spun americanii, aflat „in the heat of passion”, adică unul care este un „apucat”. Dar ea este tratată cel mai urât. Este târâtă, adică autorul nici măcar n-avea capacitatea să o ducă în braţe, şi depusă exact ca un gunoi. Omul acesta dispreţuieşte femeile din viaţa lui şi le vede strict ca pe nişte obiecte sexuale. E o diferenţă radicală faţă de cazul Tomozei, unde victima este cumva „respectată”.

Ce indiciu ne arată că venea cu maşina de departe criminalul

– În cazul Maricela Tomozei, de ce a simţit criminalul nevoia să păstreze eşarfa cu care a strangulat victima?

– Cine spune asta? Dacă poliţia nu a găsit-o, nu înseamnă că a păstrat-o criminalul. Și mai este un principiu, uitat adesea: dacă nu observi ceva, nu înseamnă că acel lucru nu există sau nu a existat. Poate că nici n-a fost căutată eşarfa… (râde). De unde ştim? Ni se spune că Maricela Tomozei a fost strangulată cu acea eşarfă, dar eu sunt tentat să contest asta. De ce? Pentru că șanțul de strangulare creat acolo și vizibil nu „reflectă” o eșarfă. Eşarfa, voalul, şalul, cearșaful, obiectele de bumbac creează, de obicei, un alt tip de urme pe circumferinţa gâtului, marca pergamentată arătând altfel în funcție de obiectul folosit la asfixia mecanică. Pe când, la această victimă se vede alt tip de laț, iar aici mă opresc.

– La cercetarea la faţa locului n-a fost găsit nici pardesiul victimei.

– De acord. Este posibil să fi rămas în maşina criminalului. Şi cel mai simplu mod este să mă duc să le arunc. Pot scăpa de ele, adică „să nu rămâi cu mortu pe tine” (expresie de pușcărie), le distrugi, le păstrezi sau scapi într-un fel de ele.

– Şi geaca celei de-a patra victime, Mioara Manea, tot în maşina criminalului a rămas?

– La fel. Şi reţinem că faptele acelea au fost comise pe timp rece (octombrie 2000 şi, respectiv, mai 2004 – n.r.). Posibil ca victimele să se fi dezbrăcat în maşină. Rezultă că omul nostru, având în vedere tipul de autovehicule existente la acea perioadă (Dacia, Cielo, Oltcit, Aro, etc), trebuia să parcurgă o distanţă apreciabilă, astfel încât să se ajungă să se încălzească maşina şi să le determine pe ele să-şi dea jos pardesiul. Un fel de „hai, fă-te comodă, că avem mult de mers.”

– N-ar fi putut avea aer condiţionat în maşină?

– Nu prea aș crede, pentru că pe vremea aceea, în anii 2000, aveai doar climatizare. Aveai o climatizare, o ventilare externă. Nu erau maşinile foarte dotate atunci, pe partea aceasta.

– Iar cu bijuteriile furate de la victimele ucise ce credeţi că au făcut criminalii? Le-au păstrat sau le-au amanetat?

– Le-au păstrat, le-au amanetat, le-au dat iubitelor: „ia uite ce ţi-am luat!”. Adică, lucrurile trebuie tratate în manieră românească şi simplă, nu foarte sofisticată. Pentru că noi avem acolo (în zona Vaslui – n.r.) o populaţie nu foarte sofisticată, foarte diversificată, ci ceva mai simplă.

Ce a observat profilerul după ce a stat la pândă, lângă „adăpătoare”

– Excludeţi varianta în care, într-una dintre crime, să fi acţionat o echipă de doi autori?

– Nu aş exclude la Maria Bîru şi Safta Ciobotaru, cele două victime depuse sus, în pădurea Chiţcani. Dar nici nu am vreun argument solid pentru a susţine existenţa unui singur autor sau a doi autori, în cazul acestor două crime. Un singur autor înseamnă încredere și autocontrol. Când sunt doi, trebuie să ai o relație destul de solidă. Să mergi la faptă cu altcineva, înseamnă și încredere, dar și risc: te poate da în primire colegu… Chiar și dacă au fapte împreună!

– Dacă e vorba de un bărbat care acţiona singur, cum le-ar fi putut el convinge pe femei să urce în maşina lui? Cred că toate femeile care au mers vreodată cu autostopul ştiu că prima regulă e să nu urce în maşina unui bărbat singur.

– Eu cred că nu. În 2014, atunci când am preluat acest dosar, noi am stat două zile în Bârlad, la Fabrica de Rulmenţi, să vedem ce fac oamenii. O să-i spunem acestui loc „adăpătoare”. Era pâlc de lume care stătea şi aşteapta la ocazie, pentru că mai sus, departe, avem o intersecţie: stânga – către Vaslui şi  dreapta – către Huşi. Era după 14 ani de la primele crime şi totuşi, era pâlc de oameni aliniaţi în faţa fabricii, până spre acostamentul neasfaltat (cum era atunci), pentru a fi luaţi la ocazie. Mai puţin urcau în TIR-uri, mai frecvent în autoutilitare de 3,5 tone şi mult mai frecvent în autoturisme.

– Indiferent de cine conducea acele autoturisme sau de câte persoane mai erau înăuntru?

– Indiferent. Iar regula aceea, să te urci în maşină în faţă sau pe bancheta din spate nu are niciun fel de relevanţă. Cei din faţa fabricii se urcau în mașină oriunde. Sau se urcau câte două, câte doi.

Paralela cu cazul lui Dincă, care a ucis două fete luate la autostop

– În cazul Caracal, ne-aducem aminte, Gheorghe Dincă îşi modificase maşina, blocând portierele din spate şi transformând-o într-o cuşcă pentru victime. Iar fetele se urcau acolo, pe bancheta din spate, pentru că…

– … pe scaunul din dreapta şoferului era plin de acte, cu pălăria lui pusă deasupra. Avea şi busuiocul băgat la schimbătorul de viteze, într-un pahar de plastic alb. Geamul de la portiera dreapta față era translucid, și tu te uitai și vedeai imediat că nu ai loc acolo. Deci, te duceai în spate, în capcană.

– E posibil ca şi în cazul crimelor din Vaslui, şoferul să fi fost o persoană mai în vârstă? Să le fi câştigat victimelor încrederea cu părul lui cărunt?

– Cred că este un criteriu destul de derutant. Înșelător, dar atractiv. Ai nevoie să ajungi rapid într-un loc, face parte din rutina ta, iar aspectul cel mai interesant este că, iată, face parte şi din rutina lui. Adică, avem întâlnirea a două rutine (râde), două contexte care vor conduce la moarte. Iar lucru acesta este foarte, foarte greu de disecat.

– Credeţi că cele patru femei ucise sunt singurele care au urcat, la autostop, în maşinile criminalilor?

– Nu.

– Şi atunci, ce i-a determinat pe criminali să le ucidă doar pe cele patru, iar pe celelalte, nu?

– Sunt factori contextuali şi care ţin de reactivitatea victimală. De reacţia victimelor, de comportamentul lor. Sunt victime care precipită acţiunea, asta fără a indica faptul că victimele sunt vinovate, să ne înţelegem! Dar sunt victime care incită, din perspectiva autorului vorbesc, prin simpla verbalizare, prin, să zicem, parfumul pe care-l poartă, prin faptul că-şi aranjează părul sau pentru că poartă o discuţie pe un ton foarte agreabil cu autorul nostru. Sau poate că acea femeie îi aminteşte de cineva. Iar mecanismul este ca acela de şurub cu piuliţă, şi el agață, se înfiletează și se tot strânge. Nu vorbim neapărat de un autor care porneşte cu intenţia să facă asta, să ucidă. Vorbim despre un autor căruia, cum spunea Dincă (de la Caracal – n.r.), „i s-a aprins becul”. Poate că în mintea lui s-a înfiripat ceva şi poate că „dacă nu curge, pică”. Contextul contează enorm! Foarte mulți, poate prea mulți ahtiați după tipologii de tot felul și cu soluții imediate, „omniscienți”, uită de contextul care a precedat comiterea faptei, în care a fost comisă fapta, de contextul care i-a modificat autorului comportamentul la plecare… Mai e ceva: cred că oamenii serioși care lucrează în acest domeniu sunt conștienți de faptul că nu cu tipologiile psihologice se prind criminalii. Criminalii sunt capturați atunci când „te-ai prins” de contexte. Ai ghicit contextul, ești pe calea cea bună.

Ce i-a lipsit poliţiei, în anii 2000, ca să rezolve aceste crime

– De ce poliţia nu a reuşit să-i prindă pe autorii crimelor în 2000 sau în 2004?

– În dosarele acestea, cu siguranţă că se puteau face mult mai multe. Din aceste fapte, nu cred că ştim mai mult de 1%. Investigaţiile doar au „zgâriat” realitatea, din punctul meu de vedere, în ceea ce priveşte toate cele patru victime. Niciuneia dintre victime nu i-a fost făcut turnusul ultimelor 48 de ore. Niciuneia! Nu s-a analizat ce au făcut aceste femei în ultimele 48 de ore din viaţa lor, minut cu minut, oră cu oră… Pentru că așa se impunea, iar camere de supraveghere video nu existau pe atunci, să te ajute. Din punct de vedere investigativ poliţienesc, în opinia mea, se putea face mai mult în cazul celor patru femei.

– Ce i-a lipsit poliţiei de la acea vreme, ca să facă mai mult?

– A lipsit constituirea unei echipe de anchetatori dedicată exclusiv – exclusiv, subliniez – acestor evenimente. Indiferent de cât de bune intenţii ai ca să rezolvi un dosar, ca să-l rezolvi pe-al doilea, să mai vină şi al treilea (că au fost în zona Bârladului, de zici că a picat bomba atomică acolo!), apoi să vină şi al patrulea… Trebuie să faci ceea ce alţii fac de 25-30 de ani: acel Task Force (grup operativ – n.r.). Trebuie să ai o echipă de poliţişti care să lucreze numai în aceste dosare. Atât. Nu să mai ai de rezolvat şi infracţiuni de altă natură, să faci şi muncă de economic… Pentru că dacă vin astea peste tine, ca polițist, una după alta, chiar nu ai cum să te apleci serios asupra dosarului princeps, adică cel urgent. Resursa umană, poliţia o are. Trebuie să aduni o echipă de câţiva poliţişti care au peste 15 ani experienţă…

– Sau să îi poţi folosi pe cei care au ieşit la pensie. Poliţişti de la judiciar, care au rezolvat cu brio zeci de crime în activitatea lor profesională.

– Şi aşa. Dacă se făcea o echipă formată din poliţişti hârşâiţi şi care să lucreze numai la asta, să ia cu acul, în stil de croitorie, fie legau ceva, fie dezlegau ceva. Cu siguranţă că avansau, într-o direcţie sau alta. Puteţi avea dumneavoastră dreptate, când spuneţi că există un singur criminal în serie? Da. Pot avea eu dreptate, când spun că sunt trei criminali? Da. Dar putem să nu avem dreptate niciunul dintre noi.

– Acum, după 25 de ani, mai există vreo şansă ca aceşti criminali – trei, în opinia dumneavoastră – să fie descoperiţi şi prinşi?

– Doar dacă dosarele sunt luate de la zero şi este făcută o echipă care să lucreze efectiv numai la aceste cazuri. Propuneri au fost, la un moment dat, să se constituie, la nivel de IGPR, aşa numita structură de „cazuri neelucidate”.

Despre baza de date ce ne-ar putea spune dacă mai există crime similare 

– Există, la nivel naţional, o bază de date cu crimele nerezolvate, în care să se poată verifica dacă au mai fost înregistrate cazuri cu acelaşi mod de operare?

– La noi, la Serviciul de Analiză Comportamentală, s-a înfiinţat de doi ani compartimentul ViCLAS (Sistemul de Analiză a Legăturilor dintre Infracțiunile de Mare Violență – n.r.). Este o franciză a ViCAP-ului care există la americani, dar preluată de noi de la canadieni. Se lucrează acum la implementarea dosarelor, iar rezultatele așteaptă să apară.

– Iar în cazul dosarelor vechi, precum cele ale crimelor din Vaslui, stă cineva să ia la mână zeci de volume, filă cu filă?

– Au început deja să fie preluate din ţară aceste dosare şi implementate în baza de date, în cele mai mici detalii. De asemenea, la nivelul fiecărui județ sunt ofițeri desemnați care completează și ei baza de date ViCLAS. Aici se lucrează, pe partea aceasta.

– Și cât din baza de date ViCLAS a fost completată până acum? 

– Baza de date permite prelucrarea unui număr nelimitat de dosare și abia s-a început implementarea datelor. La nivel de ţară, avem o medie de circa 300 de omoruri pe an, iar 98% din aceste cazuri sunt rezolvate, prin identificarea autorului, ceea ce este chiar meritoriu pentru Poliția noastră. Vorbim de ceea ce este relativ recent. Dar trebuie să dăm timpul înapoi şi să ţinem cont şi de momentul în care dosarele de omor nu s-au mai prescris (din 2012 – n.r.) și cercetările au fost reluate. Iar în ViCLAS sunt introduse nu numai omorurile, ci și toate celelalte infracțiuni de mare violență. Implementarea acestor dosare durează foarte mult, pentru că sunt mii de file la fiecare dosar, umplute fie cu aparente nimicuri, fie cu informaţii extrem de importante. Nu poți omite absolut nimic. Deci, se implementează atât ceea ce vine din urmă, cât și ceea ce se află în lucru, în acest moment. Vom vedea ce rezultate generează.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro