Estimările meteorologice sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Cum va fi vremea în săptămâna 12-19 august

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Cum va fi vremea în săptămâna 19-26 august

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice şi local la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Cum va fi vremea în săptămâna 26 august – 2 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Cum va fi vremea în săptămâna 2-9 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Urmărește-ne pe Google News