Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% faţă de săptămâna trecută, iar prognoza realizată de compania Avantera arată că avem o creştere supraexponenţială a cazurilor de coronavirus în România, anunță Digi 24, care citează din studiul respectiv.

Potrivit documentului prezentat de Digi24, la mijlocul lunii august vom avea probabil între 42.447 şi 58.400 de cazuri active, dintre care 2.122 – 4.088 în Terapie Intensivă.

“Creșterea supraexponențială va continua până când distanța socială va începe să crească. La actuala distanță socială și actualul prag (estimat) de siguranță, la 1 august am avea între 20.727 și 24.246 de cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale. La Terapie Intensivă ne așteptăm să avem la 1 august, în aceste condiții, între 1.036 și 1.697 de internări”, se arată în documentul care poate fi consultat aici.

Astfel, în cel mai pesimist scenariu, în luna septembrie, România va depăși un milion de cazuri și mai puțin de jumătate de milion, într-un scenariu optimist, potrivit studiului.

Cifrele prezentate sunt uriașe, ținând cont că, potrivit bilanțului prezentat azi de autorități, România are 37.458 de cazuri confirmate de coronavirus de la începutul pandemiei.

Spre comparație, cele mai afectate țări din lume sunt, în momentul de față, Statele Unite – cu peste 3,8 milioane de cazuri, Brazilia – două milioane de cazuri și India – cu 1,1 milioane de cazuri.

Contactat de Libertatea, Raed Arafat a declarat inițial că nu are cunoștință de existența unui astfel de document.

Ulterior, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a declarat la Digi 24 că prognoza apărută în spațiul public trebuie interpretată doar prin aceea că situația privind cazurile de COVID-19 se agravează.

“Interpretarea corectă este că situația merge înspre mai rău. Nu înseamnă că se va ajunge acolo, dar este clar că numărul cazurilor active va crește. Dacă populația nu respectă măsurile minime recomandate, există riscul ca acest studiu să devină realitate, adică să creștem cazurile active”, a declarat Arafat.

„Eu sper să nu ajungem la asemenea cifre, dacă populația respectă măsurile. Dacă oamenii nu vor respecta măsurile, datele din această prognoză ar putea să devină realitate”, a mai spus el.

De asemenea, surse guvernamentale au confirmat pentru Libertatea că studiul prezentat nu este un document oficial CNSU: “Este o analiză făcută de o terță parte care e trimisă și către CNSU, dar nu e asumată de CNSU”.

Urmărește-ne pe Google News