Joi, 15 octombrie, cerul va fi variabil, dar din orele serii și pe parcursul nopții, cerul va fi înnorat în jumătatea de vest a teritoriului.
Va ploua în general moderat cantitativ (izolat peste 15…20 l/mp) în Banat, Crișana și Maramureș și pe spații mici și slab în vestul Olteniei și al Transilvaniei. Vântul va avea unele intensificări la munte, în special pe creste, dar izolat şi cu viteze mai mici şi în Banat, și în nord-estul Moldovei, arată stirimeteo.
Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în sud și est, va fi ceaţă.
Vremea în București pe 15 octombrie
În București, vremea va fi frumoasă și se va încălzi ușor, astfel că temperatura maximă va fi de 21…22 de grade Celsius, iar cea minimă de 10…12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.