ANM anunță că cerul va avea înnorări temporar accentuate în sudul şi, parţial, în vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, unde local vor fi averse şi descărcări electrice
În jumătatea de sud a ţării, gradul de instabilitate atmosferică va creşte treptat, după-amiaza, mai ales în zonele montane şi submontane, iar seara şi noaptea cu probabilitate mare şi în cele joase şi se va manifesta local prin înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse ce pot avea şi caracter torenţial şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi posibile vijelii şi grindină.
În restul timpului şi al teritoriului, cerul va fi parţial noros, ploi slabe se vor semnala pe spaţii mici, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18…20 de grade pe litoral şi 30 de grade în Lunca Dunării.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade, mai scăzute în zonele depresionare din nord-vest şi centru.
Prognoza meteo pentru București
În București, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale în această perioadă din an.
Pe parcursul zilei, cerul va fi parţial noros şi vor fi posibile ploi trecătoare.
Începând de seara, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului) va fi în creştere.
Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă, de 14…16 grade.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!