Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, și, local, în Oltenia și Dobrogea continentală, zone afectate de cod galben de caniculă.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius.
Între 24 iunie, ora 12.00 și 25 iunie, ora 10.00, în cea mai mare parte a țării, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, motiv pentru care sunt sub avertizare de cod galben.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/ mp și, izolat, de peste 30-40 l/mp.
Azi, de la ora 14.00, până mâine, la ora 8.00, este în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
După-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65-75 km/h) și, pe arii restrânse, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50-60 l/mp.
București: Caniculă ziua, instabilitate atmosferică și vânt noaptea
Pentru București, a fost emisă o prognoză specială.
Vremea va fi caniculară, disconfortul termic – accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 36 de grade Celsius.
Noaptea va crește probabilitatea pentru perioade cu înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura minimă va fi de 18… 20 de grade Celsius.
Foto: Dumitru Angelescu