Cuprins:
Sunt prognozate și precipitații în interval 9-22 decembrie 2024, iar vremea va fi capricioasă, mai spun specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteo în Banat
Intervalul va debuta cu valori termice ușor peste normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 8…9 grade, însă va urma o răcire a vremii între 11 și 14 decembrie, când media zilnică va scădea la 5 grade.
Din 15 și până în 19 decembrie, deși vor fi variații de la o zi la alta, caracteristice vor fi valorile maxime ale temperaturii în jurul a 7…8 grade, iar după acest interval tendința va fi de scădere treptată, astfel încât în data de 22 decembrie sunt estimate valori de 4…5 grade.
Temperaturile minime se vor menține preponderent pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 1…3 grade, vor scădea la -2…-1 grad în 13 și 14 decembrie, apoi se vor situa în jurul valorii de 0 grade.
Va ploua local în 9 decembrie, pe arii restrânse și în zilele de 11 și 12 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în 15 și 16 decembrie și după data de 20 decembrie.
Prognoza meteo în Crișana
Intervalul va debuta cu valori termice maxime în medie de 6…7 grade, însă va urma o răcire a vremii între 11 și 13 decembrie, când media zilnică va scădea la 4 grade.
Din 14 și până în 19 decembrie, deși vor fi variații de la o zi la alta, caracteristice vor fi valorile maxime ale temperaturii în jurul a 6…7 grade, iar după acest interval tendința va fi de scădere treptată, astfel încât în data de 22 decembrie sunt estimate valori de 4 grade.
Temperaturile minime se vor menține preponderent pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 1…2 grade, vor scădea la -3…-2 grade în 13 și 14 decembrie, apoi vor fi valori de -1…0 grade.
Temporar vor fi precipitații în perioada 9 – 12 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în 15, 16 și 17 decembrie și după data de 20 decembrie.
Prognoza meteo în Transilvania
În primele două zile din interval, media regională a temperaturilor maxime va fi de 6 grade, dar va scădea la 2…3 grade în 12, 13 și 14 decembrie.
În a doua jumătate a intervalului, deși vor fi variații de la o zi la alta, media zilnică a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 2 și 5 grade.
Temperaturile minime se vor situa în jurul a 0 grade până în 12 decembrie, vor scădea semnificativ în jurul datei de 14 decembrie, până spre -6 grade, iar până la finalul intervalului sunt estimate valori medii de -4…-2 grade.
Temporar vor fi precipitații în perioada 9 – 12 decembrie, local însemnate cantitativ pe parcursul zilei de luni (9 decembrie).
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în a doua jumătate a intervalului, dar mai ales în zilele de 16 și 17 decembrie și după data de 21 decembrie.
Prognoza meteo în Maramureș
Media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 7 grade în prima zi, până în jurul a 3 grade în zilele de 12 și 13 decembrie, când vremea va deveni normală sub aspect termic.
Din 14 și până în 19 decembrie, deși vor fi variații de la o zi la alta, caracteristice vor fi valorile maxime ale temperaturii de 4…6 grade, iar după acest interval tendința va fi de scădere treptată, astfel încât în data de 22 decembrie este estimată o medie a acestora de 2 grade.
Temperaturile minime se vor menține preponderent pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 1…2 grade, vor scădea semnificativ în următoarele 2 nopți, la -3…-2 grade (în 13 decembrie) și respectiv -5…-4 grade (în 14 decembrie), iar pentru restul intervalului sunt estimate valori medii de -2…0 grade.
Temporar vor fi precipitații în 9 și 10 decembrie și pe arii mai restrânse în 11 și 12 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și după 15 decembrie.
Prognoza meteo în Moldova
Până în 14 decembrie tendința temperaturii va fi de scădere ușoară de la valori termice ușor peste mediile multianuale până la valori apropiate de acestea.
Astfel, de la o medie a temperaturilor maxime de 6…7 grade și de 1…2 grade pentru minime se va ajunge la valori de numai 1…2 grade ziua și -4…-2 grade noaptea.
După jumătatea lunii decembrie (intervalul 15 – 22 decembrie) sunt estimate temperaturi maxime de 4…6 grade și minime de -2…0 grade.
Temporar vor fi precipitații însemnate cantitativ la începutul intervalului (9 decembrie), apoi pe arii mai restrânse și în zilele de 10 și 11 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și după data de 15 decembrie.
Prognoza meteo în Dobrogea
Vremea va fi caldă la începutul intervalului, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 10…14 grade și minime în jurul a 4 grade.
Se va răci treptat în perioada 11 – 14 decembrie, când media zilnică a temperaturilor maxime va scădea la 5…7 grade, iar a celor minime la 0…2 grade, posibil cu valori mai mici (-2 grade) în 14 decembrie.
Din 15 și până în 22 decembrie caracteristice vor fi temperaturile maxime în jurul unei medii de 7 grade și minime în general de 1…3 grade.
Temporar vor fi precipitații în perioada 9 – 12 decembrie, local însemnate cantitativ pe parcursul zilei de luni (9 decembrie).
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în a doua jumătate a intervalului, dar mai ales în zilele de 16 și 17 decembrie și după data de 21 decembrie.
Prognoza meteo în Muntenia
În primele două zile ale intervalului valorile termice maxime vor fi în medie de 9…11 grade, apoi va urma o răcire a vremii între 11 și 14 decembrie, când media zilnică va scădea în jurul valorii de 5 grade.
De la jumătatea lunii decembrie, deși vor fi variații de la o zi la alta, valorile maxime ale temperaturii se vor situa în jurul a 7 grade.
Temperaturile minime se vor menține pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 0…2 grade, apoi vor scădea la -3…-2 grade în 13 și 14 decembrie și vor fi valori de -2…0 grade în restul intervalului.
Temporar vor fi precipitații în perioada 9 – 12 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în 16 și 17 decembrie și după data de 21 decembrie.
Prognoza meteo în Oltenia
Media temperaturilor maxime va scădea treptat de la 9 grade în prima zi, până în jurul a 4 grade în data de 14 decembrie.
Din 15 și până în 18 decembrie, valorile termice maxime vor crește ușor până în jurul a 8 grade, urmând ca mai apoi să scadă ușor spre 5 grade în data de 22 decembrie.
Temperaturile minime se vor menține pozitive până în 12 decembrie, cu o medie a acestora de 0…2 grade, iar pentru restul intervalului sunt estimate valori medii de -2…0 grade.
Temporar vor fi precipitații în perioada 9 – 12 decembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și în 15 și 16 decembrie și după data de 21 decembrie.
Prognoza meteo la munte
Media temperaturilor maxime va avea variații de la o zi la alta, având valori cuprinse între -2…2 grade.
Temperaturile minime se vor menține negative pe tot parcursul intervalului. Vor scădea treptat de la -3 grade până la -7 grade în ziua de 14 decembrie, apoi vor avea mici variații de la o zi la alta, situându-se între -7…-4 grade.
Vor fi precipitații local însemnate cantitativ în 9 decembrie, iar local și temporar și în zilele de 10, 11 și 12 decembrie.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată și după data de 15 decembrie.