PROGNOZA METEO pentru LUNI

ÎN ŢARĂ- Vremea se va menţine caniculară şi disconfortul termic va fi accentuat (indicele temperatură-umezeală urmând a se situa peste pragul critic de 80) în Oltenia, Muntenia, Banat, estul Dobrogei, sudul Crişanei, dar şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde se vor înregistra frecvent maxime termice de 35…37 de grade, iar în sud-vestul ţării temperaturile maxime vor fi de până la 38…39 de grade. În restul teritoriului valorile termice diurne vor marca o scădere, iar cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului se vor situa între 25 şi 34 de grade şi doar pe spaţii mici se vor consemna atingeri ale pragului critic de 80 a indicelui temperatură-umezeală.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, mai ales după-amiaza şi noaptea, astfel că în regiunile din jumătatea de nord, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, seara şi noaptea.
Valorile de temperatură vor rămâne ridicate pe parcursul nopţii în jumătatea de sud a ţării, unde acestea nu vor coborî sub 20 de grade, iar în zori se vor înregistra minime de la 15…16 grade în Maramureş şi estul Transilvaniei până la 23…24 de grade în Oltenia şi Muntenia.
LA BUCUREŞTIVremea se va menţine caniculară şi disconfortul termic accentuat, urmând a se înregistra un maxim al temperaturii aerului de 36…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80 în mare parte din zi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în orele serii şi pe parcursul nopţii când va creşte probabilitate pentru intensificări ale vântului, descărcări electrice şi averse. Noaptea, valorile termice se vor menţine ridicate şi abia spre dimineaţă se vor înregistra minime de 21…23 de grade.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI
LA BUCUREŞTI-Deşi regimul termic va marca o uşoară scădere faţă de zilele precedente, starea de disconfort termic se va menţine, vremea menţinându-se călduroasă, cu o temperatură maximă ce se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală este posibil să mai atingă pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condiţiile de averse vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade.
 
 
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News