ÎN BUCUREŞTI
Deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată. În cursul zilei cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar noaptea va deveni senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
MÂINE
Vremea va fi în general frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde local vor fi averse şi, posibil, descărcări electrice. Vantul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor situa între 18 grade în nordul Moldovei şi 30 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime de la 5…6 grade în depresiuni până la 18…19 grade pe litoral, conform Mediafax.