PROGNOZA METEO pentru MARŢI
Vremea se va răci în toată ţara, dar mai accentuat în sudul şi în estul teritoriului, astfel că valorile termice diurne se vor situa sub cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în depresiuni şi 19 grade, local, în sud şi sud-est, iar cele minime se vor încadra între 2…3 grade în depresiuni şi 12 grade pe litoral. Vor fi înnorări şi ploi în cea mai mare parte a ţării, mai ales în cursul zilei, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate în sud-est şi la munte, unde se vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Cu totul izolat şi trecător, în zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari la munte şi în regiunile sudice şi estice.
LA BUCUREŞTI-Vremea se va răci accentuat, astfel că valorile termice vor fi mai scăzute decât mediile climatologice specifice acestei perioade, cu o maximă de 16…17 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 8…10 grade.
PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
LA BUCUREŞTI -Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va rămâne răcoroasă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va mai avea unele intensificări în timpul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!