În intervalul 3 aprilie, ora 23 – 5 aprilie, ora 10, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (4/5 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.
În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40-50 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55-65 km/h și pe arii restrânse 70-75 km/h.
Ninsori abundente la altitudini mari
Mâine, 4 aprilie, de la ora 2.00, va intra în vigoare un cod portocaliu de ninsori abundente în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m.
Acesta va fi în vigoare până la ora 22, interval în care va ninge abundent (30-50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
Vremea în București
Capitala va intra sub cod galben începând de luni seară, de la ora 23, până miercuri, la ora 10. În acest interval, vremea va fi închisă și se va răci accentuat.
Temporar va ploua însemnat cantitativ (15…25 l/mp), iar vântul se va intensifica și va atinge viteze de 55…65 km/h. Temperatura maximă a zilei marți, 4 aprilie, se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar minimele vor fi de 3…5 grade.