SÂMBĂTĂ
LA MUNTE:Vremea va fi caldă pentru această dată din an, dar în continuare în general instabilă. Mai ales în a doua parte a zilei şi în primele ore ale nopţii temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice în Carpaţii Orientali, local în Carpaţii Meridionali şi cu totul izolat în restul zonei montane. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări ziua, dar şi în timpul ploilor, când poate avea aspect de vijelie.
LA MARE: Vremea va fi caldă, în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul după-amiezei dar şansele de ploaie vor fi reduse.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 18 şi 20 de grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.
LA BUCUREŞTI -Vremea va fi caldă, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi la începutul nopţii, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

DUMINICĂ

LA MUNTE:Vremea va continua să se încălzească faţă de ziua anterioară dar se va menţine în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara, când local se vor semnala averse,descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină.
LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă.Cerul va fi variabil ,cu înnorări trecătoare dupa-amiaza dar şansele de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.
LA BUCUREŞTI-Vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News