ÎN ŢARĂ
În jumătatea de est a ţării vremea va fi în general închisă şi se va menţine rece pentru această dată. Mai ales în cursul zilei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare în Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia, iar în zona Carpaţilor Orientali şi a celor Meridionali vor fi ninsori slabe. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normal. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi temporar în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine mai rece decât ar fi normal pentru această dată, cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.
LA MUNTE: În Carpaţii Orientali şi în grupele estice ale Carpaţilor Orientali, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit, înnorările vor persista şi mai ales în cursul zilei, local va mai ninge slab. În restul masivelor montane, cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor mai fi posibile fulguieli, iar temperatura va fi în creştere faţă de ziua precedentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
PROGNOZA METEO pentru SÂMBĂTĂ
LA MUNTE: Vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Pe văi şi în depresiuni, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească.
PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂLA MUNTE: Nebulozitatea va cuprinde treptat toate masivele începând cu cele nordice şi mai ales după-amiaza şi noaptea, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în Carpaţii Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă şi pe arii restrânse, mixte în rest. Vântul va prezenta unele intensificări pe creste. Sub aspect termic, ziua va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, mai ales în masivele din jumătatea sudică a ţării, însă noaptea vremea va intra într-un proces de răcire.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro