PROGNOZA METEO pentru VINERI
ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de est a țării, unde local, vor mai fi precipitații slabe. Vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, în estul Transilvaniei și în Moldova, îndeosebi în primele ore, trecător va fi și lapoviță sau ninsoare, iar în Carpații Meridionali și Orientali va mai ninge. Noaptea, nebulozitatea se va accentua, începând cu nord-vestul teritoriului și vor fi precipitații, mixte în Maramureș și posibil în Transilvania și doar ploi, local în Crișana, Banat și în jumătatea de nord a Moldovei, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, iar în prima parte a intervalului și în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime, între -5 și 5 grade, ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei, vor mai fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar minima va fi de 1…2 grade, mai scăzută în zona preorășenească, până în jurul valorii de -1 grad.
LA MUNTE: În cursul zilei, cerul va fi variabil cu înnorări temporare și ninsori slabe, pe arii restrânse, în Carpații Meridionali și Orientali. Noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar precipitațiile predominant sub formă de ninsoare, se vor extinde. Vântul va prezenta intensificări temporare în zona înaltă. Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele din intervalul precedent, iar cele nocturne ușor mai ridicate.
Cum va fi vremea în weekendul 18-19 martie
PROGNOZA METEO pentru SÂMBĂTĂ
LA MUNTE: Temperatura aerului va crește față de cea din intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros și vor cădea precipitații, pe arii din ce în ce mai extinse, mai frecvente seara și noaptea. Local, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. În zona înaltă, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări cu viteze mai mari pe creste.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va încălzi ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară și în cursul nopții, când trecător vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări, ziua. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 6 grade.
PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ
LA MUNTE: Cerul va fi temporar noros și vor cădea precipitații mixte, ziua – îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, iar noaptea în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali. Izolat, cantitățile de apă vor mai depăși 15 l/mp. Vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze mai mari pe creste unde, la rafală, va depăși 70…80 km/h. Temperatura aerului va marca o scădere, la valorile diurne.
Citește și: Atenționare meteo de vânt și ninsoare începând de miercuri seară. În ce zone va ninge și viscoli