În Banat, în primele două zile de prognoză, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod normal la această dată, iar media maximelor va fi de 19-20 de grade. În data de 12 aprilie se va resimți o răcire de aproximativ 5 grade, apoi, până joi, 20 aprilie, media maximelor pe întreaga regiune va oscila, în general între 16 și 19 grade. În ultimele zile de prognoză, vremea se va încălzi din nou, maximele termice urmând să atingă, în medie, 21 — 22 de grade. Media temperaturilor minime va avea variații între 3 și 6 grade în prima săptămână și între 6 și 8 grade, în cea de-a doua. Probabilitatea pentru averse pe arii relativ extinse și, în general, moderate cantitativ va fi mai ridicată în data de 11 aprilie și din nou după data de 15 aprilie. În restul intervalului, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.

Pentru zona Crișanei, la începutul intervalului de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu o medie a valorilor termice diurne de 19 — 20 de grade. În următoarele două zile se va răci, iar media temperaturilor maxime va ajunge la 14 — 15 grade. Ulterior, în intervalul 13 — 19 aprilie, regimul termic diurn nu se va modifica semnificativ, iar media maximelor se va încadra între 16 și 18 grade. În ultimele zile de prognoză, vremea se va încălzi, până la o medie regională a maximelor de 20 de grade. Variația mediilor termice nocturne va fi între 2 și 5 grade în prima săptămână, respectiv între 6 și 8 grade în cea de-a doua. Probabilitatea de averse, pentru scurte intervale de timp chiar intense, va fi mai mare în data de 11 aprilie și, din nou, după 15 aprilie.

Cum va fi vremea în perioada 10-23 aprilie

În Transilvania, după ce în primele două zile de prognoză se va înregistra o medie a valorilor maxime de temperatură de 17 — 18 grade, în data de 12 aprilie se va resimți o scădere a acesteia, până în jurul a 12 grade. Ulterior, regimul termic va fi caracterizat în general de o creștere a temperaturilor diurne, urmând ca, după data de 20 aprilie, să se atingă, în medie, maxime termice în jurul a 20 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere până pe 12 aprilie, când media acestora va fi de 4 grade, apoi vor scădea, astfel că joi, 13 aprilie, se vor situa în apropierea pragului de îngheț. Trendul general al temperaturilor va fi de creștere, mai semnificativă în ultimele zile ale intervalului de prognoză, atunci când se va ajunge la o medie pe întreaga regiune de 6 grade. Vor fi condiții pentru averse aproape în fiecare zi pe arii mai extinse și în general moderate cantitativ în data de 11 aprilie și, din nou, după 15 aprilie.

Prognoza de specialitate relevă că, în Maramureș, prima săptămână va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod normal la această dată, media maximelor termice urmând să atingă 18 grade. În zilele de 11 și 12 aprilie, temperaturile vor scădea treptat cu aproximativ 6 grade, apoi se va încălzi, astfel că în data de 16 aprilie media maximelor va fi de 16 — 17 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, se va răcori ușor, apoi valorile termice vor fi din nou în creștere, mai accentuată la finalul intervalului de prognoză, atunci când se vor înregistra, în medie, 22 de grade. Media temperaturilor minime va oscila, în prima jumătate a intervalului de prognoză, între 1 grad și 4 grade, iar în cea de-a doua între 4 și 6 grade. Vor fi condiții de averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse și mai intense marți, 11 aprilie, și din nou după data de 15 aprilie.

În Moldova, în primele două zile de prognoză, vremea se va încălzi, iar media maximelor diurne va ajunge până la 20 de grade. În data de 12 aprilie se va răci semnificativ, cu aproximativ 6 — 7 grade, apoi se va încălzi din nou, astfel că în intervalul 13 — 19 aprilie media temperaturilor maxime va avea variații, în general între 15 și 18 grade. În ultimele zile de prognoză va fi și mai cald, iar media maximelor termice va ajunge la 20 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 2 grade în dimineața zilei de 13 aprilie și 7 grade în weekend-ul care va încheia intervalul de prognoză. Probabilitatea de averse pe arii relativ extinse și mai intense va fi în data de 11 aprilie și, din nou, după data de 16 aprilie. În restul intervalului doar pe arii restrânse vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată.

Cum va fi vremea în perioada 10-23 aprilie

În Dobrogea, vremea se va încălzi ușor până în data de 11 aprilie, când media maximelor termice va atinge 15 grade. Miercuri, 12 aprilie, se va răci până la o medie de 12 grade, apoi, pentru două zile, valorile termice vor fi din nou în creștere, astfel că în data de 14 aprilie se vor atinge, în medie, maxime de 17 — 18 grade. Din 15 aprilie și până la finalul intervalului de prognoză, temperaturile nu se vor modifica semnificativ, iar media maximelor se va situa între 16 și 18 grade. Trendul general al valorilor minime va fi de creștere, de la o medie de 4 — 5 grade în primele zile ale intervalului de prognoză, până la 9-10 grade în ultimele. În prima săptămână, doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată, pentru ca în cea de-a doua să crească probabilitatea pentru averse, pe arii mai extinse și, în general, moderate cantitativ, cu precădere în primele zile.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, media temperaturilor maxime va oscila între 14 și 20 de grade, cu cele mai mici valori pe 12 aprilie, când vremea va fi răcoroasă. În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în jurul a 18 grade în primele zile, apoi va crește și va atinge 23 de grade în ultima zi. Și temperaturile minime vor avea variații mai mari în prima săptămână, când media se va situa între 2 și 6 grade. În a doua parte a intervalului vor fi temperaturi minime care, în medie, se vor situa între 6 și 8 grade. În prima săptămână de prognoză, doar trecător și pe arii restrânse vor fi averse slabe. În cea de-a doua, însă, aversele vor fi mai frecvente, în special în zilele de 17 și 18 aprilie.

În regiunea Olteniei, media temperaturilor maxime va oscila între 15 grade, care se vor înregistra pe 12 aprilie, și 22 de grade, în ultimele zile de prognoză. Minimele termice se vor situa în jurul valorii de 3 grade în dimineața de 13 aprilie, cea mai răcoroasă din interval, iar spre sfârșitul intervalului vor fi 8 — 9 grade. În intervalul 10 — 15 aprilie, doar izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată, pentru ca după această dată să crească probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, media valorilor maxime de temperatură va oscila între 4 și 8 grade, iar a minimelor se va menține ușor sub pragul de îngheț. Excepție vor face ultimele zile, atunci când vremea se va încălzi, iar media maximelor va ajunge până la 12 grade, iar a minimelor până la 4 grade. Vor fi condiții de precipitații sub formă de ploaie, dar trecător, mai ales la altitudini de peste 1.500 metri, și sub formă de lapoviță și ninsoare, în jurul datei de 11 aprilie, apoi în intervalul 16 — 23 aprilie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News