PROGNOZA METEO pentru MARȚI

ÎN ŢARĂ
Vremea va continua să se încălzească uşor. În vestul şi nord-vestul ţării vor fi înnorări accentuate şi, îndeosebi în cursul zilei, va ploua, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp, mai ales la munte. În rest, înnorările vor fi temporare şi ploile se vor semnala local în Oltenia şi Transilvania şi cu totul izolat în rest. Pe crestele montane, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

LA BUCUREŞTI
Vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă  va fi de 4…5 grade.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

LA BUCUREŞTI
Vremea va deveni caldă pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News