Prognoza meteo în țară
În a doua parte a zilei, în nord şi nord-est dar şi la munte vor apărea ploi torenţiale, descărcări electrice şi căderi de grindină. Cantităţile de apă pot fi însemnate. În sud şi sud-est vântul va avea intensificări uşoare.
Noaptea care urmează va fi una caldă, cu minime cuprinse între 12 şi 25 de grade Celsius. Izolat, în zonele din Moldova, în nord şi în centrul ţării sunt posibile averse cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Prognoza meteo în București
În Capitală urmează o nouă zi caniculară cu disconfort termic şi o maximă de 37 de grade Celsius. Nopţile care urmează vor fi calde cu temperaturi cuprinse între 18 şi 21 de grade Celsius.
Prognoza meteo pe litoral
La malul mării este așteptată o zi caldă, plăcută, cu o temperatură maximă de 31°C. Apa mării va avea 22 de grade.
Citește și:
Prognoza meteo pentru luna iulie. Meteorologii anunță secetă la început și temperaturi normale în toată țara