O vreme rece va fi la începutul perioadei în Banat și Crișana, apoi se încălzește, însă temperaturile vor scădea iar, și ploile nu vor lipsi.

În schimb, în Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, temperaturile vor fi în creștere, dar cu variații de la o zi la alta, și însoțite de precipitații.

Vremea schimbătoare va aduce cu ea temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, potrivit prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo pentru Banat

La începutul intervalului, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât normalul perioadei, cu o medie de 17…18 grade. Apoi, la mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi ușor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 22 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, vremea se va răci din nou, iar media maximelor va ajunge din nou la 18 grade.

În a doua jumătate a intervalului vor mai fi alternanțe termice, în jurul datei de 9 octombrie, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 24 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10…12 grade.

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi
Recomandări
PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 4-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Crișana

În primele zile din interval, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie de 16 grade. Apoi, la mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi ușor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 19…20 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, valorile termice vor fi din nou în scădere, iar media maximelor va ajunge la 18 grade.

În a doua jumătate a intervalului vor mai fi variații termice, în data de 9 octombrie media valorilor diurne va ajunge în jurul a 23 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9…11 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 3-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Până spre mijlocul primei săptămâni, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 10…11 grade, spre medii de 22 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 2 și 6 grade.

Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?
Recomandări
Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?

Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 8…11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Maramureș

Până în jurul datei de 3 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 12 grade, spre medii de 18…19 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 10 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 3 și 6 grade.

Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 8…11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 4 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni, în intervalul 4-7 octombrie și după data de 10 octombrie.

Prognoza meteo pentru Moldova

Până spre mijlocul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi în creștere de la medii de 10…11 grade, spre medii de 21 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, vor fi alternanțe termice, iar mediile maximelor vor oscila între 17 și 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 5 și 7 grade.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

Până la sfârșitul intervalului, alternanțele termice nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9…11 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

Până în jurul datei de 4 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 17 grade, spre medii de 24 de grade. Până la sfârșitul intervalului vor fi variații termice, iar mediile maximelor vor oscila între 22 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 9 și 11 grade.

Până la sfârșitul intervalului, alternanțele termice nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 13…16 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 5-8 octombrie.

Prognoza meteo pentru Muntenia

Până la mijlocul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere de la medii de 15…16 grade, spre medii de 24 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile valorilor diurne vor oscila între 21 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 7 și 9 grade.

Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10…13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 5-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru Oltenia

În primele zile din interval, valorile maxime vor fi în creștere de la medii de 19…20 de grade, spre medii de 23 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, dar mediile valorilor diurne vor oscila între 22 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 6 și 9 grade.

Până la sfârșitul intervalului, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10…13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie.

Prognoza meteo pentru la munte

Până la mijlocul primei săptămâni, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel mediile maximelor vor ajunge de la 5…6 grade la 13…14 grade, iar ale minimelor de la 0 grade la 6…7 grade.

Ulterior, variațiile termice vor fi nesemnificative, iar mediile valorilor diurne vor fi de 12…14 grade, iar ale celor nocturne de 5…7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 4-7 octombrie, dar condițiile se mențin și după data de 10 octombrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI