ÎN ŢARĂ-Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, îndeosebi în vestul ţării, la deal şi la munte. Cerul va avea înnorări în toate regiunile şi temporar va ploua în vest şi nord-vest, unde izolat cantităţile de apă vor cumula 10…15 l/mp. În cursul nopţii, ploi slabe se vor semnala pe arii restrânse şi în centru şi cu totul izolat, posibil, în Moldova şi Oltenia. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În zonele joase de relief din sud şi din est, iar la începutul intervalului, pe spaţii restrânse şi în centru se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, care local va persista şi pe parcursul zilei şi va fi asociată trecător cu burniţă. Vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, dar trecător şi în vestul şi sud-estul extrem. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1…0 grade în zonele cu ceaţă persistentă, mai ales din Moldova şi 13…14 grade în dealurile din vestul şi sudul ţării. Minimele termice se vor încadra între -8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7 grade în Banat.
LA BUCUREŞTI
Îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea, vor fi înnorări sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.
PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ-Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii relativ extinse în jumătatea de nord a ţării, local în sud-vest şi pe spaţii restrânse în celelalte regiuni. La munte, iar noaptea izolat şi trecător şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării, local se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 11 grade, iar cele minime se vor situa între -5 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI
Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţi ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad. Atât dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii se va semnala ceaţă.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

ÎN ŢARĂ- Vremea va continua să fie caldă în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice şi nord-vestice, precum şi în zona montană şi submontană. Astfel, se vor înregistra maxime termice cuprinse între 1 grad în Moldova şi 13 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în general slab, local ziua în jumătatea de vest a ţării şi cu totul izolat în rest, în timp ce noaptea ploile se vor semnala cu precădere în jumătatea nordică a teritoriului şi în zona montană. Vor fi condiţii de polei. La munte, iar în a doua parte a intervalului, trecător şi în Moldova şi în depresiunile Carpaţilor Orientali vor cădea precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele munţilor şi în sudul Banatului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade. În zonele joase local se va semnala ceaţă, dimineaţa cu precădere în cele estice şi sud-estice, iar noaptea mai ales în cele sudice.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi trecător este posibil să ploua slab sau să burniţeze. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”
Recomandări
Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

ÎN ŢARĂ-Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei ploile îşi vor face apariţia izolat şi trecător, în timp ce în a doua parte a intervalului va ploua local în regiunile vestice şi pe spaţii restrânse în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte şi izolat, posibil, şi în Moldova şi estul Transilvaniei. Vor fi condiţii de polei, iar în zonele joase pe spaţii restrânse va fi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 7 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, cu o maximă diurnă ce se va situa în jurul valorii de 6 grade. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab, cel mai probabil în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 2…3 grade.

Tendința evoluției vremii pentru intervalul 22.01.2015 ORA 08 – 25.01.2015 ORA 08

ÎN ŢARĂ-În cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în continuare peste normele climatologice specifice ultimei decade a lunii ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată îndeosebi în primele două zile ale intervalului.
LA BUCUREŞTI
Temperatura aerului se va situa în continuare peste normele climatologice specifice acestei perioade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, îndeosebi în primele două zile ale intervalului.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI