Începând din 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, astfel că valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei.
În a doua parte a intervalului, temperaturile vor rămâne la valori apropiate de cele normale pentru perioada analizată, în cea mai mare parte a ţării.
Şi în Bucureşti vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul intervalului, urmând ca temperaturile să scadă după data de 22 octombrie.
BANAT
Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, dar, pe data de 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, iar valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu medii ale maximelor diurne ce se vor situa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, între 13 şi 15 grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, devenind apropiate de normele perioadei între 21 octombrie şi 1 noiemmbrie, când vor avea valori medii de 5..6 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat importante cantitativ va fi mai mare pe 19 şi 20 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.
CRIŞANA
După o primă zi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade, vremea se va răci şi regimul termic va deveni normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, cu valori diurne situate, în medie, între 12 şi 15 grade pe tot parcursul intervalului 20 octombrie – 1 noiembrie. Media temperaturilor minime va avea o evoluţie similară şi va marca o scădere, de la 8…10 grade în primele nopţi, spre 4…5 grade după data de 21 octombrie, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă a anului.
Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar acestea vor fi în general slabe şi se vor semnala pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19, 20 şi 27 octombrie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
TRANSILVANIA
Vremea va fi caldă la începutul intervalului de prognoză, cu medii ale maximelor diurne de 17 grade şi ale minimelor nocturne de 7…9 grade. Apoi va avea loc un proces de răcire, care va determina revenirea la un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, astfel încât, în intervalul 21 octombrie – 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 10 şi 12 grade. Mediile temperaturile minime, destul de ridicate în primele nopţi, când se vor înregistra valori de 7…9 grade, vor marca o scădere treptată, iar în intervalul 22 octombrie – 1 noiembrie se vor situa, în general, între 1 şi 3 grade, caracterizând un regim termic apropiat de normalul perioadei.
Va ploua pe arii extinse şi local mai important cantitativ pe 19 şi 20 octombrie, dar probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţe se va menţine ridicată şi în celelalte zile ale intervalului de prognoză.
MARAMUREŞ
La începutul intervalului va fi o vreme mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu medii ale temperaturii aerului de aproximativ 16 grade ziua şi 7…9 grade noaptea. Pe 20 şi 21 octombrie temperatura aerului va marca o scădere, iar în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Astfel, maximele diurne se vor situa între 11 şi 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa, în general, între 2 şi 4 grade, în medie regională.
Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 19 şi 20 octombrie, când va ploua pe arii extinse, iar local se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
MOLDOVA
În prima săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, de la valori medii de 16 grade ziua şi aproximativ 9 grade noaptea la începutul intervalului, spre maxime diurne de 10 grade şi minime nocturne de 3…4 grade, în jurul datei de 25 octombrie. În a doua săptămână, regimul termic nu va avea variaţii importante, iar mediile termice vor fi comparabile cu mediile multianuale specifice perioadei, respectiv temperaturi diurne de 10…11 grade şi nocturne de 3…4 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi local însemnate cantitativ va fi mai mare pe 20 octombrie, după care aproape în fiecare zi se vor semnala ploi slabe cantitativ sau burniţe, dar numai trecător şi izolat.
DOBROGEA
Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de aproximativ 19 grade şi minime de 12…13 grade, în medie regională. Începând din data de 21 octombrie, vremea se va răci, iar regimul termic va reveni la normal, urmând a se înregistra valori medii de 12…14 grade ziua şi 6…8 grade noaptea, ce se vor menţine, cu mici variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ va fi mai ridicată între 20 şi 22 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.
MUNTENIA
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă pentru această perioadă a anului, caracterizată prin medii ale temperaturilor diurne de aproximativ 20 de grade şi valori nocturne situate în jurul a 10…11 grade. Treptat însă, regimul termic va marca o scădere, astfel încât, între 22 octombrie şi 1 noiembrie, va fi caracterizat de temperaturi maxime de 13…14 grade şi minime de 4…6 grade, valori apropiate de normele specifice ultimei decade a lunii octombrie.
Ploi slabe cantitativ sau burniţe se vor semnala, izolat şi trecător, aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză şi doar între 19 şi 21 octombrie va creşte probabilitatea pentru cumularea unor cantităţi de apă mai însemnate.
OLTENIA
Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi, în medie regională, de 16…18 grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 6…7 grade. Apoi, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel încât între 21 şi 25 octombrie se vor întregistra maxime diurne de 14…15 grade şi minime nocturne de 5…6 grade. În a doua săptămână de prognoză regimul termic se va menţine relativ constant, caracterizat fiind de valori apropiate de normele perioadei, respectiv temperaturi diurne de 12…13 grade şi minime nocturne de 4…5 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai ridicată pe 19, 20 şi, posibil, 27 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.
LA MUNTE
În primele zile vremea va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime termice, în medie, de 8…10 grade şi minime de 3…5 grade. Dar ulterior vremea se va răci, iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, caracterizat prin temperaturi diurne de 5…6 grade şi minime nocturne situate în jurul pragului de îngheţ, respectiv situate între -2 şi 0 grade.
Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, în aproape fiecare zi a intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19 şi 20 octombrie, când ploile se vor semnala pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
Știri România Comentează