Joi, 11 iunie 2020, vremea va fi instabilă și se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie.
Izolat va cădea grindină, iar ploile vor avea mai ales caracter torențial, astfel încât se vor acumula cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius, iar cele minime, între 12 și 19 grade Celsius, arată stirimeteo.
În Bucureşti, vremea va fi instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și, cu o probabilitate mai mare în cursul zilei, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperatura maximă, în scădere față de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 24 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 14…16 grade Celsius.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o nouă atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în 32 de judeţe, respectiv o informare de vreme rea ce vizează majoritatea regiunilor până vineri seară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro