Spre sfârşitul săptămânii viitoare, însă, vremea va reîncepe să se încălzească. În Banat, în data de 15 aprilie se prognozează o scădere de temperatură, până la valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv, maxime ce vor atinge în medie aproximativ 18 grade şi minime de 6…8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată şi izolat, în deosebi în perioada 16 – 18 aprilie, vor fi posibile şi cantităţi mai însemnate.

În Transilvania,   ANM anticipează o scădere treptată a temperaturilor, astfel încât media maximelor termice va ajunge la 15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior se va încălzi uşor, la valori de 17…18 grade. Instabilitatea va fi în creştere şi mai ales în perioada 16 – 18 aprilie vor fi ploi pe arii mai extinse şi, posibil, cantităţi însemnate.

După data de 15 aprilie, în Maramureș este anticipată o răcire, ce va apropia regimul termic diurn de norme multianuale ale perioadei, respectiv, o medie, ce nu va depăşi 16…18 grade, anunţă ANM. Minimele termice vor oscila, în medie, între 6 şi 8 grade, cu valori mai  coborâte după data de 19 aprilie, când sunt estimate minime în jur de 4 grade. Vor fi posibile ploi în fiecare zi, dar cu o probabilitate mai ridicată în perioada 16 – 18 aprilie.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Nopțile vor fi mai răcoroase

Media regională a maximelor termice în Moldova, va ajunge la 14…15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior se va încălzi uşor, la valori de 17…18 grade.

Nopţile vor fi mai răcoroase, cu minime termice, ce pot scădea sub 4…6 grade. Începând din 16 aprilie, probabilitatea precipitaţiilor va creşte.

Începând din 16 aprilie, în Muntenia  temperaturile medii înregistrate vor fi de aproximativ 16 grade, urmate de o uşoară creştere, spre medii de 19…20 de grade. După 16 aprilie minimele nocturne vor scădea la valori de 5…6 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată până în  22 aprilie.

În Oltenia, temperaturile vor scădea semnificativ până în 19 aprilie când se vor situa în jurul a 16 grade, după care va urma o încălzire uşoară. Minimele nocturne, până în 17 aprilie,  vor fi în scădere treptată, dar ulterior se vor menţine staţionare până la valori în medie de 6 grade.

Citește și

Atunci și acum: Elena Udrea, de la consiliera lui Băsescu, la cel mai vizibil ministru al Turismului și solicitant de azil politic, în lupta cu Justiția

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI