Miercuri, 20 mai 2020, vremea se răcește și va deveni instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse în majoritate regiunilor, notează stirimeteo.ro.
Cum va fi vremea în București, miercuri, 20 mai
În București, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Vor fi înnorări în general persistente și se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade.
Prognoza meteo în țară
În țară, înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse -ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea cu precădere în cele din jumătatea sudică a țării. În sudul teritoriului vor fi descărcări electrice, iar aversele vor fi mai frecvente și mai intense.
În intervale scurte de timp ori prin acumulare se vor totaliza cantități de apă ce vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu precădere asociate ploilor când foarte probabil pe suprafețe restrânse va lua aspect de vijelie.
Temperaturile maximele se vor situa între 16 și 25 de grade, iar minimele între 4 și 15 grade.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro