Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 si 2
grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana și
2-7 grade Celsius în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai
ridicate valori așteptate în zonele subcarpatice.
Vântul va sufla moderat în estul Moldovei, în Dobrogea
și în sudul Olteniei si cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. În
zonele montane, cerul va fi senin.
Vremea în București
Bucureștenii vor avea parte de o zi cu cer parțial
noros și cu valori mult mai ridicate decât cele specifice lunii ianuarie.
Vântul va sufla moderat, iar ceața se va instala pe parcursul nopții.
Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius, iar cea
minimă, în timpul nopții, de -5 grade Celsius. În Capitală nu sunt așteptate
precipitații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile