Prognoza meteo în Capitală
Și în Capitală vremea s-a răcit semnificativ, iar vântul suflă cu putere, cu viteze de 45…55 km/h.
Vineri dimineață, în București minima va fi de 3 – 4 grade Celsius, iar spre seară și noaptea vor fi condiții de lapoviță.
Prognoza meteo în țară și la munte
Va continua să plouă în sudul şi în centrul ţării, local în est şi în nord şi pe suprafeţe mai mici în rest. În Oltenia şi în Muntenia, izolat cantităţile de apă vor mai depăși 10…15 l/mp.
În Carpaţii Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi va continua sã se depună strat de zăpadă, iar în restul zonei montane şi pe arii mai restrânse şi în Moldova, estul Transilvaniei, nordul şi centrul Munteniei şi trecător în zona deluroasă a Olteniei vor fi precipitaţii mixte. Izolat, în special în est şi la munte, se va depune polei.
Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze pe creste de 70…90 km/h, viscolind zăpada deja depusă, dar şi în sudul Banatului unde rafalele vor depăşi 60…65 km/h; intensificări locale şi temporare vor fi şi în celelalte zone, cu viteze de 45…55 km/h, în special în regiunile sudice.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1…0 grade Celsius în Moldova şi în jurul a 12 grade Celsius local în Banat şi Crişana. Minimele termice vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade Celsius, informează Antena 3.
Presiunea atmosferică va creşte uşor în regiunile vestice, centrale şi sudice.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!