În București, cerul se anunță senin, cu șanse minime de ploaie. În ceea ce privește mercurul din termometre, acesta va indica valoarea minimă de 17 grade Celsius, în timp ce temperatura maximă se va situa în jurul a 34 grade.

Potrivit ANM, maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius în Oltenia şi Muntenia iar în zonele montane şi cele deluroase se vor înregistra ploi abundente, căderi de grindină şi descărcări electrice.

Pe litoral, vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 23 km/h, iar valorile termice se vor situa între 19 și 28 grade Celsius, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 60%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News