Joi, 3 septembrie 2020, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată la deal și la munte, cu o probabilitate mai ridicată de apariție în nord-est și centru, iar seara și noaptea, în jumătatea de est a țării.

Vor fi averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În special în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat și la intensități mult mai mici, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 35 de grade, iar cele minime între 11 și 22 de grade. În orele amiezii, disconfortul termic se va menține accentuat în sud-est, unde pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități, arată stirimeteo.

Vremea în București, 3 septembrie

În București, vremea va fi în continuare călduroasă în orele amiezii, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18…19 grade.

În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, apoi treptat gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere.

Astfel, cu o probabilitate mai ridicată spre seară și pe parcursul nopții, vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil vijelii și căderi de grindină.

Ploile vor avea mai ales caracter torențial, iar cantitățile de apă înregistrate îndeosebi în intervale scurte de timp vor fi mai însemnate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News