Vremea va deveni rece pentru prima decadă a lunii mai în aproape toată ţara, dar în special în nord, în centru şi în est, precum şi în zonele deluroase din rest, unde cerul va fi mai mult noros, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă în general de 25…35 l/mp, transmite stirimeteo.

În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi ploile izolate, exceptând sud-estul, unde mai ales după-amiaza local vor fi averse şi descărcări electrice.

În zonele montane vor predomina ninsorile, local consistente şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze de 45…55 km/h şi local peste 65 km/h şi va sufla tare la munte, cu rafale de peste 80…100 km/h şi temporar, mai ales la altitudini mari, va fi viscol. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 și 18 grade, iar cele minime, între 3 și 9 grade.

În Bucuresti, vremea va deveni răcoroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 17 grade şi o minimă de 6…8 grade. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua slab, mai ales în prima parte a zilei, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări după-amiaza şi seara, cu viteze de 50…55 km/h.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
Adevarul.ro
Când și cum a fost racolată jucătoarea de tenis Alexandra Iordache de mafia pariurilor. Fostul său antrenor a dat totul în vileag
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Și-a scăpat telefonul de la 3.000 m când sărea cu parașuta și a rămas șocat când l-a găsit. Avea doar o husă de 11€: "Nu are sens"
Observatornews.ro
Și-a scăpat telefonul de la 3.000 m când sărea cu parașuta și a rămas șocat când l-a găsit. Avea doar o husă de 11€: "Nu are sens"
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI