În Banat, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă, în special până în data de 2 mai, va fi caracterizată de o vreme cu mult mai caldă decât normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 25 – 28 de grade, în medie regională. Valori uşor mai mici, dar menţinându-se totuşi peste mediile climatologice se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22 – 24 de grade. În privinţa regimului termic nocturn, valorile se vor situa peste cele specifice perioadei, cu minime în general de 10 – 14 grade. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în data de 24 aprilie, în intervalele 26 – 27 aprilie şi 2 – 6 mai, perioade când vor fi posibile izolat şi cantităţi de apă mai însemnate.

În Crişana, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, în special până în data de 2 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele climatologic specifice, cu maxime de 24 – 27 de grade, în medie regională. Valori uşor mai scăzute, dar menţinându-se totuşi peste cele normale, se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 22 – 24 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea se vor situa peste cele normale, urmând a se înregistra valori de 10 – 12 grade, în medie. Probabilitatea pentru ploi (de scurtă durată, asociate în general instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în intervalele 23 – 24 şi 26 – 27 aprilie, dar şi după data de 2 mai, perioade când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

În Transilvania, media valorilor termice diurne se va menţine, în cea mai mare parte a intervalului, cu mult peste cea climatologic specifică acestei perioade din an, cu valori în general de 23 – 26 de grade. Pentru zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil către sfârşitul celor două săptămâni de prognoză sunt de aşteptat temperaturi uşor mai scăzute, dar în continuare peste cele normale, maxime în medie de 20 – 22 de grade. Regimul termic nocturn, relativ constant de-a lungul perioadei de prognoză, va fi caracterizat de valori medii de 6 – 10 grade. În zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil după data de 2 mai, probabilitatea pentru averse de ploaie va fi relativ ridicată şi nu sunt excluse cantităţi de apă izolat mai însemnate. În restul intervalului ploi de scurtă durată vor fi posibile pe spaţii mici, în orele după-amiezilor.

În Maramureş, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă va fi caracterizată de o vreme cu mult mai caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23 – 26 de grade, în medie regională. Valori mai coborâte, dar menţinându-se în general peste mediile climatologice, se vor înregistra în 24 şi 27 aprilie şi posibil în ultimele zile ale perioadei de prognoză, când sunt estimate temperaturi diurne medii de 21 – 23 de grade. Estimările indică un regim termic nocturn peste cel specific perioadei, cu minime în general de 9 – 11 grade. Probabilitatea pentru ploi (în general de scurtă durată, asociate instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în intervalele 23 – 24 şi 26 – 27 aprilie, dar şi după data 2 mai, perioade când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

În Moldova, vremea deosebit de caldă va predomina în cea mai mare parte a intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 23 – 27 de grade. Excepţie vor face zilele de 24 şi 27 aprilie şi posibil sfârşitul perioadei de prognoză când se vor înregistra valori mai scăzute, de 21 – 23 de grade, mediat regional, temperaturi care se menţin totuşi peste cele climatologic specifice. Regimul termic nocturn se va situa, pe tot parcursul intervalului, peste cel normal în această perioadă din an, cu medii ale valorilor minime de 9 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni. Averse cu caracter local se vor semnala în zilele de 24 şi 27 aprilie.

În Dobrogea, pe tot parcursul intervalului, valorile de temperatură nu vor avea variaţii importante, menţinându-se peste cele climatologic specifice, cu maxime diurne de 21 – 25 de grade, în medie regională. Aceeaşi tendinţă este estimată şi pentru regimul termic nocturn, caracterizat de valori medii de 10 – 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă pe perioada celor două săptămâni; ploi de scurtă durată, pe spaţii mici, se vor semnala în data de 24 aprilie şi în intervalul 4 – 6 mai.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

În Muntenia, pe întreaga perioadă a celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale la sfârşit de aprilie şi început de luna mai. Temperaturile maxime vor fi în medie de 24 – 27 grade, dar vor fi şi zile, în special în perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29 – 30 de grade la câmpie. În aceeaşi tendinţă vor evolua şi minimele nocturne ce se vor situa peste mediile multianuale, valori în marea lor majoritate în ecartul 9 – 12 grade. În ansamblu, intervalul de referinţă va avea o probabilitate redusă de ploaie. Averse cu caracter local vor fi în 24 aprilie, 27 aprilie şi, posibil, la sfârşitul celor două săptămâni.

În Oltenia, majoritatea zilelor din intervalul de referinţă vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23 – 27 de grade, în medie regională. Vor fi şi zile, în special în perioada 24 aprilie – 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în jurul a 29 de grade la câmpie. Estimările indică un regim termic nocturn peste cel specific pentru sfârşitul lunii aprilie şi începutul de mai, cu minime în general de 10 – 13 grade. Probabilitatea pentru ploi locale (de scurtă durată, asociate instabilităţii atmosferice) va fi mai mare în perioada 26 – 28 aprilie, dar şi după data de 2 mai.

La munte, valorile de temperatură se vor menţine în cea mai mare parte a intervalului mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, cu variaţii nesemnificative de o zi la alta; maximele diurne vor fi de 14 – 18 grade, iar minimele de 4 – 8 grade, temperaturi uşor mai mici fiind posibile în zilele de 27 şi 28 aprilie. Faţă de aceste valori mediate pe întreaga zonă montană, la altitudini mai mici, în general sub 1.400 de metri, sunt de aşteptat temperaturi chiar mai ridicate, medii diurne în jurul a 20 de grade. Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. În special în zilele de 24 şi 27 aprilie şi după data de 2 mai, ploile vor fi mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ.


Citește și: România are cel mai slab sistem medical din Europa, dar a cumpărat cel mai mare clopot de pe continent

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
FANATIK.RO
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI