Vremea se va menţine caldă în sudul şi sud-estul ţării, dar în restul teritoriului se va răci uşor faţă de ziua precedentă, informează ANM.

Prognoza meteo pentru intervalul 24-26 noiembrie în țară

Vineri, în zonele de deal şi de munte cerul va fi variabil. În restul teritoriului, dar mai ales în regiunile extracarpatice, va fi nebulozitate joasă, cu precădere dimineaţa şi noaptea ceaţă şi pe arii restrânse burniţă sau ploaie slabă. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal la această dată în vest, nord-vest şi parţial în centru şi în jurul acestora în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în Moldova şi 14 grade în Banat, iar cele minime între -3 grade în estul Transilvaniei şi 9 grade în sudul litoralului. Vântul va sufla slab şi moderat.

Sâmbătă, în sudul şi în estul ţării vremea va fi în general închisă şi local va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse la munte vor fi precipitaţii mixte, iar în zonele joase de relief dimineaţa ceaţă, iar noaptea ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Banat, sudul Crişanei, Moldova, Dobrogea şi pe crestele montane. Temperaturile maxime, în vestul, nordul şi centrul ţării mai ridicate decât cele normale la această dată, vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime vor avea valori între -3 şi 7 grade.

Duminică cerul se va înnora dinspre masivele nord-vestice, iar aria precipitaţiilor se va extinde astfel încât vor cuprinde toate zonele montane. Acestea vor fi sub forma de ploaie, lapoviţă , dar mai ales ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior.

Prognoza meteo pentru intervalul 24-26 noiembrie la București

Vremea va fi în general închisă şi mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.


Citește și: ANALIZĂ. Prejudiciul din dosarul Tel Drum, echivalent cu 124.000 de pensii, 53.000 de salarii medii sau două insule exotice

 
 

Urmărește-ne pe Google News