Vremea în Banat
În Banat, la începutul intervalului, valorile diurne vor creşte de la medii în jurul a 12 grade Celsius, spre 17 grade Celsius în ziua de 14 noiembrie. Ulterior, maximele vor scădea până spre medii în jurul a 8 grade Celsius, în zilele de 18 şi 19 noiembrie, apoi vor creşte spre 14 grade Celsius, în ziua de 21 noiembrie. După 21 noiembrie, valorile diurne vor scădea până spre medii în jurul a 6 grade Celsius, apoi vor creşte uşor spre 7… 8 grade Celsius, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză. În ceea ce priveşte regimul nocturn, în prima săptămână vor exista variaţii notabile, astfel că, în intervalul 13 – 20 noiembrie, mediile vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade Celsius, cele mai mici valori urmând a se înregistra în prima noapte din interval, iar cea mai mare valoare, în data de 15 noiembrie. În ultima săptămână de prognoză, vremea se va răci treptat, iar minimele vor coborî spre zero grade, în medie, în data de 26 noiembrie, pornind de la 4 grade Celsius, în 22 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.
Vremea în Crişana
În Crişana, valorile termice diurne vor creşte în prima zi de la medii de 8… 9 grade Celsius, spre 14 grade Celsius în 14 noiembrie, după care vor scădea la 7 grade Celsius, până în ziua de 19 noiembrie. În prima jumătate a celei de-a doua săptămâni de prognoză, mediile maximelor vor fi cuprinse între 9 şi 12 grade Celsius, apoi vor scădea treptat spre 5 grade Celsius, în 24 noiembrie, pentru ca până în 26 noiembrie să crească spre 8 grade Celsius, în medie. Minimele vor creşte de la medii în jurul a zero grade Celsius în 13 noiembrie, spre 8 grade Celsius în 15 noiembrie. Ulterior, mediile minimelor vor oscila şi vor fi cuprinse -1 grad Celsius şi 5 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.
Vremea în Transilvania
În Transilvania, temperaturile diurne vor scădea de la medii în jurul a 13 grade Celsius, în ziua de 14 noiembrie, până în jurul a 5 grade Celsius, în 19 noiembrie. Ulterior, mediile maximelor vor creşte spre 9… 10 grade Celsius, în perioada 20 – 22 noiembrie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor oscila uşor de la o zi la alta şi vor fi cuprinse între 4 şi 7 grade Celsius. Mediile minimelor vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că vor creşte de la -2 grade Celsius, în prima zi a intervalului, la 5… 6 grade Celsius, în 16 noiembrie. După această dată, valorile termice vor scădea la zero grade Celsius, în data de 20 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză mediile minimelor vor scădea treptat spre -2 grade Celsius, în 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în zilele 18, 19, 22, 23 şi 24 noiembrie.
Vremea în Maramureş
În Maramureş, maximele vor creşte de la 8 grade Celsius, în medie, în prima zi a intervalului, spre 13 grade Celsius în ziua de 14 noiembrie, apoi vor scădea treptat spre 6 grade Celsius în ziua de 19 noiembrie. În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile diurne vor oscila de la o zi la alta, mediile urmând a se încadra între 4 şi 9 grade Celsius. Minimele vor creşte de la zero grade Celsius, în medie, în 13 noiembrie, până spre 7… 8 grade Celsius, 15 noiembrie. După aceea, în intervalul 16 – 22 noiembrie, mediile minimelor vor oscila şi se vor încadra între 0 şi 5 grade Celsius, iar după data de 22 noiembrie vor scădea treptat până spre -2 grade Celsius, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.
Vremea în Moldova
În Moldova, valorile termice diurne vor scădea de la medii în jurul a 15 grade Celsius, în ziua de 14 noiembrie, spre 8 grade Celsius în zilele de 18 şi 19 noiembrie. Apoi, mediile maximele vor creşte spre 12… 13 grade Celsius, pe 21 noiembrie, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor oscila şi se vor încadra între 5 şi 7 grade Celsius. Minimele vor creşte de la medii în jurul a două grade Celsius, în primele două nopţi ale intervalului, până spre 7 grade Celsius, în data de 15 noiembrie. Ulterior, mediile minimelor vor oscila, astfel că, în perioada 16 – 26 noiembrie, acestea vor fi cuprinse între -2 şi 3 grade Celsius, cele mai mari valori urmând a se înregistra în datele de 21 şi 22 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.
Vremea în Dobrogea
În Dobrogea, temperaturile maxime vor creşte de la 14 grade Celsius, în medie, în prima zi a intervalului, la 18 grade Celsius, pe 14 noiembrie, după care vor scădea treptat până spre medii în jurul a 8 grade Celsius, în ziua de 19 noiembrie. Mai târziu, maximele vor creşte până spre 14 grade Celsius, în ziua de 21 noiembrie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor oscila şi se vor încadra între 8 şi 12 grade Celsius. Minimele vor creşte de la medii în jurul a 4 grade Celsius în primele două nopţi ale intervalului, spre 10 grade Celsius, în data de 15 noiembrie. Ulterior, mediile minimelor vor oscila, iar în perioada 16 – 26 noiembrie, acestea vor fi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, cu cele mai mici valori în nopţile de 20, 24, 25 şi 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.
Vremea în Muntenia
În Muntenia, intervalul de prognoză va fi caracterizat de valori termice calde, dar şi reci, astfel încât atât maximele, cât şi minimele vor oscila. În perioada 13 -19 noiembrie, mediile maximelor vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade Celsius, cele mai mari valori urmând a se înregistra în ziua de 14 noiembrie, iar în perioada 20 – 26 noiembrie acestea se vor încadra între 8 şi 14 grade Celsius, cu cele mai mari valori în zilele de 20 şi 21 noiembrie. Minimele vor creşte de la medii în jurul a un grad Celsius, în prima noapte a intervalului, până spre 7… 8 grade Celsius, în nopţile de 15 şi 16 noiembrie. În perioada 16 – 26 noiembrie, minimele vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade Celsius, cu cele mai mici valori în nopţile de 24, 25 şi 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.
Vremea în Oltenia
În Oltenia, valorile termice diurne vor creşte de la 12 grade Celsius, în medie, în prima zi a intervalului, la 18 grade Celsius, apoi vor scădea treptat până spre medii în jurul a 10 grade Celsius, în ziua de 19 noiembrie. Maximele vor creşte până spre 14 grade Celsius, apoi, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor oscila şi se vor încadra între 8 şi 12 grade Celsius. Minimele vor creşte de la medii în jurul a un grad Celsius, în prima noapte a intervalului, spre 7… 8 grade Celsius, în datele de 15 şi 16 noiembrie. Ulterior, mediile minimelor vor oscila, astfel că, în perioada 17 – 26 noiembrie, acestea vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade Celsius, cu cele mai mici valori în nopţile de 20, 24, 25 şi 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare între 15 şi 19 noiembrie, apoi în perioada 23 – 25 noiembrie.
Vremea la munte
La munte, regimul termic va fi oscilant, cu medii ale maximelor cuprinse între -1 grad Celsius şi 7 grade Celsius, în intervalul 13 – 19 noiembrie, respectiv între 0 şi 5 grade Celsius, în perioada 20 – 26 noiembrie. Minimele se vor încadra între -5 şi 2 grade Celsius, între 13 şi 19 noiembrie, şi între -3 şi 0 grade Celsius în a doua săptămână de prognoză. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare îndeosebi în intervalul 15 – 19 noiembrie, precum şi în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Gabryella • 13.11.2023, 20:22
E bine de știut.Întrebarea e dacă vedem zăpada in iarna care bate la usa?