În timp ce în Vestul Europei este în stare de alertă din cauza căldurii, meteorologii spun că în următoarele două săptămâni nu vom scăpa de temperaturi de peste 30 de grade în cele mai multe dintre orașele țării.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Banat

Potrivit ANM, Vremea va fi călduroasă în orele amiezilor aproape pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză. Media regională a temperaturilor maxime diurne se va situa frecvent în jurul a 32 de grade, cu o ușoară tendință de scădere abia la sfârșitul celei de a doua săptămâni, când se vor înregistra, în medie, 30 de grade.

Valorile termice nocturne vor avea ușoare variații, dar se vor încadra, în general, între 17 și 19 grade.

Probabilitatea pentru ploi la nivel local va crește după data de 14 august.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Crişana

Regimul termic va caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, astfel încât media maximelor se va situa între 31 și 33 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe 9 și 10 august. O ușoară scădere a temperaturii aerului se va produce la sfârșitul celei de a doua săptămâni, când media regională a valorilor diurne va fi de aproximativ 29 de grade. Regimul termic nocturn va marca o ușoară scădere în jurul datei de 8 august, când se vor atinge, în medie, 15 grade, însă în restul intervalului va fi caracterizat prin valori minime de 16…17 grade.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în prima zi a prognozei și, din nou, după data de 14 august. În celelalte zile, condițiile de ploaie vor fi reduse.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Transilvania

Pe tot parcursul intervalului de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic acestei perioade în cea mai mare parte a regiunii. Prin urmare, media maximelor va fi de 29…30 de grade, cu o tendință de scădere doar în jurul datei de 7 august și, din nou, la finalul celei de a doua săptămâni, când se va înregistra o medie regională de 28 de grade.

Temperaturile minime vor avea ușoare variații, dar se vor situa, în general, între 13 și 15 grade.

Ploile se vor semnala la nivel local pe 6 și 7 august, iar ulterior probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere abia după data de 14 august.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Maramureş

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 31 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 9 și 10 august. O tendință de ușoară scădere a regimului termic se va concretiza abia spre finalul celei de a doua săptămâni, când valorile diurne se vor situa în jurul a 28 de grade.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Temperaturile minime vor fi de 15…16 grade, în medie, în cea mai mare parte a intervalului și doar pe 8 august vor fi ușor mai scăzute.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată pe 6 august și, din nou, după data de 14 august. În restul intervalului, condițiile de ploaie vor fi reduse.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Moldova

În prima zi a intervalului de prognoză se va înregistra o medie regională a maximelor de aproximativ 30 de grade, însă pe 7 august vremea se va răcori ușor și temperaturile diurne vor scădea spre o valoare medie de 27 de grade. Ulterior vor crește din nou, spre 29 de grade în intervalul 8 – 10 august, iar din 11 august și până la finalul celei de a doua săptămâni se vor menține constant în jurul a 30…31 de grade, caracterizând o vreme călduroasă.

Temperaturile minime se vor situa în jurul a 18 grade la începutul intervalului, apoi vor marca o scădere și între 8 și 14 grade vor fi de 15…16 grade, iar ulterior vor crește din nou spre 18 grade.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere pe data de 6 august, când vor fi ploi pe arii mai extinse, dar și după 14 august, când însă ploile se vor semnala doar izolat.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Dobrogea

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Vremea va fi călduroasă în prima zi a prognozei, dar și în intervalul 13 – 19 august, când temperaturile maxime se vor situa în jurul unei medii regionale de 30…31 de grade.

Un regim termic mai apropiat de cel normal pentru această perioadă se va înregistra între 7 și 12 august, când media temperaturilor diurne va fi de 28…29 de grade. Minimele nocturne vor scădea ușor și treptat, de la 20…21 de grade la începutul intervalului spre 17…19 grade între 9 și 14 august, pentru ca ulterior, până la finalul celei de a doua săptămâni, să crească din nou spre 21 de grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat pe data de 6 august, iar în celelalte zile ale intervalului probabilitatea pentru ploi va fi extrem de redusă.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Muntenia

Vremea va fi călduroasă pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar cu deosebire în prima zi și, din nou, după data de 13 august, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 33 de grade. În rest, temperaturile maxime vor fi de aproximativ 31 de grade. Minimele termice vor fi în creștere în primele zile, când se vor atinge medii de 17…18 grade, apoi vor marca o ușoară scădere până în jurul valorii de 15 grade pe 12 și 13 august, pentru ca ulterior să crească din nou, până spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză, spre valoarea de 18 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată pe data de 7 august, dar ploi slabe, pe arii restrânse, vor fi posibile și în zilele de 17 și 18 august.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 în Oltenia

Vremea va fi călduroasă în primele două zile ale prognozei și, din nou, între 13 și 19 august, când media temperaturilor diurne va fi 31…32 de grade. În intervalul 8 – 12 august se va resimți o ușoară scădere a regimului termic diurn, iar maximele se vor situa în jurul a 29…30 de grade. Minimele termice se vor situa între 15 și 18 grade, valorile cele mai ridicate fiind de așteptat între 6 și 10 august, precum și între 14 și 19 august.

Probabilitatea pentru ploi slabe, pe arii restrânse, va fi mai ridicată pe 7 saugust și, din nou, după data de 14 august.

Prognoza meteo pentru perioada 6-19 august 2018 la munte

Temperatura aerului, atât cea diurnă cât și cea nocturnă, nu va avea variații semnificative de la o zi la alta pe întreg intervalul de prognoză. Media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar a celor minime va fi între 11 și 13 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la începutul intervalului, în zilele de 6 și 7 august și, din nou, în intervalul 14 – 19 august.


Citește și Salarii și de 4.000 de euro pe lună! Bugetarii care aveau ca scop stoparea pestei porcine câștigă de 10 ori mai bine decât un profesor


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI