În Banat, până la începutul lunii iulie, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară după-amiaza în zilele de 28 și de 29 iunie, când media temperaturilor maxime va fi de 35 — 37 de grade. Între 2 și 5 iulie, temperaturile diurne vor avea variații în jurul celor normale pentru această dată, pentru ca în zilele următoare să se încălzească până la o medie a temperaturilor maxime de 32 de grade, în ultima zi. Temperaturile minime vor avea oscilații asemănătoare cu cele ale maximelor, iar mediile lor vor varia între 13 grade, în diminețile de 4 și de 5 iulie, și 21 de grade în dimineața de 29 iunie. Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică aproape în fiecare zi.
În Crișana, vremea se va încălzi treptat până în data de 29 iunie, când media valorilor termice maxime se va situa în jurul a 34 de grade, iar a minimelor va fi de 19 — 20 de grade. Va urma o răcorire treptată, de aproximativ 9 — 10 grade, până în 3 — 4 iulie, apoi se va încălzi, astfel încât în ultimele zile de prognoza media maximelor diurne va atinge 30 de grade, în timp ce a minimelor, 14 grade. Pe de altă parte, vor fi condiții pentru manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi.
În Transilvania, vremea va rămâne călduroasă până la începutul lunii iulie, cu o medie a maximelor ce se va situa între 30 și 34 de grade și a minimelor între 13 și 16 grade. În următoarele patru zile vor fi variații ale temperaturilor în jurul normelor climatologice, apoi se va încălzi din nou, dar mediile valorilor termice nu vor mai trece de 28 — 29 de grade ziua și de 12 grade noaptea. Intervale cu averse și descărcări electrice vor fi în aproape fiecare zi.
În Maramureș, vremea se va încălzi treptat până în jurul datei de 29 iunie, atunci când media temperaturilor maxime va fi de 32 de grade, iar a minimelor de 18 grade. Ulterior se va răcori, astfel încât, în zilele de 3 și de 4 iulie maximele vor fi în medie de 24 — 25 de grade, iar minimele de 11 — 12 grade. Din data de 5 iulie se va resimți o creștere treptată a valorilor termice. Aproape în fiecare zi vor fi intervale cu averse și descărcări electrice.
Pentru zona Moldovei, până în data de 2 iulie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor maxime care se va situa între 30 și 35 de grade, iar a minimelor între 17 și 20 de grade. Până la sfârșitul intervalului, valorile termice vor oscila în jurul celor normale la această dată. Astfel, media maximelor va fi între 26 și 29 de grade, iar cea a minimelor între 14 și 16 grade. Averse și descărcări electrice vor putea să apară aproape în fiecare zi, dar mai frecvente vor fi între 1 și 5 iulie.
În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, nu vor fi variații importante ale temperaturii aerului, media maximelor va fi de 28 de grade, iar a minimelor de 19 — 20 de grade. Apoi, până la sfârșitul lunii, temperaturile vor crește. În intervalul 1 — 4 iulie, se va răcori, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime, în medie, de 28 de grade și minime de 17 — 18 grade. După data de 4 iulie temperaturile vor rămâne relativ constante. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată din data de 2 iulie.
În Muntenia, până în data de 2 iulie, media temperaturilor maxime va fi, în general, peste 32 de grade și mai ales în intervalul 29 iunie — 1 iulie, va fi caniculă. Temperaturile minime vor fi în medie între 18 și 21 de grade. Din data de 3 iulie și până la finalul intervalului de prognoză valorile termice vor fi mai plăcute, media maximelor se va menține sub 32 de grade, iar a minimelor sub 17 grade. Vor fi averse și descărcări electrice între 2 și 5 iulie, dar pe arii restrânse și în restul intervalului.
În Oltenia, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, chiar caniculară între 26 iunie și 1 iulie, când media temperaturilor maxime se va situa între 34 și 37 de grade, iar a minimelor va fi de 18 — 20 de grade. Ulterior, temperaturile vor mai scădea, iar cele mai mici valori vor fi între 3 și 5 iulie, când media maximelor va fi de 28 — 29 de grade, iar a minimelor de 14 — 15 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 27 — 29 iunie și 2 — 4 iulie.
La munte, în prima săptămâna de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la aceasta dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 21 și 25 de grade și a minimelor între 11 și 15 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor avea variații în jurul normelor climatologice, media maximelor va fi între 15 și 20 de grade, iar a minimelor între 7 și 11 grade. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice în fiecare zi, dar pe arii mai extinse între 26 și 28 iunie și între 1 și 5 iulie.