Vremea în săptămâna 07.02.2022 – 14.02.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul țării. Regimul pluviometric va fi local excedentar în zonele montane, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 14.02.2022 – 21.02.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în nordestul țării, dar și ușor mai coborâte la munte. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Vremea în săptămâna 21.02.2022 – 28.02.2022
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în toate regiunile.
Vremea în săptămâna 28.02.2022 – 07.03.2022
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință deficitară în toată țara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro