Prognoza meteo în săptămâna 7 – 13 octombrie 2024
Conform ANM, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord-vest a țării, dar și deficitar în regiunile sud-vestice, sudice, nord-estice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo în săptămâna 14 – 20 octombrie 2024
Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo în săptămâna 21 – 27 octombrie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo în săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie 2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, precizează meteorologii.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro