ÎN ŢARĂ

Vremea va fi instabilă în zona de munte şi în jumătatea de sud-est a ţării unde, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia izolat. Pe spaţii mici va cădea grindina, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 34 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade.

LA BUCUREŞTI

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta după-amiaza şi noaptea prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
LA MUNTE (vineri): Vremea va fi instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi noaptea, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, îndeosebi în Carpaţii Orientali şi în zona Subcarpaţilor de Curbură se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
Temperatura aerului va marca o uşoară scădere faţă de ziua anterioară.
LA MARE (vineri): Vremea va fi în general instabilă, relativ normală termic. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse şi descărcări electrice, ziua şi în prima parte a nopţii. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 14.06.2014 ora 09 – 15.06.2014 ora 09

LA MUNTE (sâmbătă): Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând cu orele după-amiezii, când local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura aerului va continua să scadă uşor faţă de ziua anterioară.
LA MARE (sâmbătă): Vremea va fi uşor instabilă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare dupa-amiaza şi noaptea. Sunt condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 15.06.2014 ORA 09 – 16.06.2014 ORA 09

LA MUNTE (duminică): Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în Carpaţii Orientali, local în Carpaţii Meridionali şi cu totul izolat în restul zonei montane. Izolat cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină.
Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.
LA MARE (duminică): Vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor faţă de intervalulul precedent. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua. Temporar vor cădea averse însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar cele minime între 17 şi 18 grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 şi 21 de grade.

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”
Recomandări
Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

VINERI, LA BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI