Marţi, acesta va prinde putere în regiunile vestice şi la munte. Ninsorile se vor transforma treptat în lapoviţă şi în ploi şi vor fi mai consistente tot în vest. Miercuri astfel de fenomene vor apărea în mare parte a ţării, iar poleiul va crea probleme în special în centru, nord şi est şi mai puţin în sud. Joi, va mai ninge slab prin Moldova şi la munte, iar în sud-est va fi lapoviţă sau va ploua. În schimb, vântul va fi intens în toate regiunile şi va atinge chiar şi 90 km/h în zonele înalte.
În Bucureşti, norii vor mai strânge rândurile din când în când şi poate fulgui. Vântul îşi va mai face simţită prezenţa şi va amplifica senzaţia de frig. Termometrele vor indica valori de la minus 7 grade Celsius luni în zori, până la minus 2 grade Celsius după-amiază, iar presiunea aerului va scădea rapid. Vremea va începe să se încălzească şi în Bucureti de marţi, astfel că la mijlocul săptămânii vor fi până la 6 grade Celsius.
Citește și