Cuprins:
În cursul zilei de sâmbătă, temperaturile vor fi blânde, mai ales în București, dar și în alte regiuni din țară, cu maxime de până la 22 de grade. Duminică, vremea se va răci brusc. Maximele nu vor depăși 13 grade și minimele vor coborî până la –5 grade.
Sâmbătă, în nordul, centrul și nord-estul țării, valorile termice vor scădea față de intervalul anterior. Se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce în celelalte regiuni nu vor avea variații semnificative. Cerul va fi variabil, în jumătatea de nord a teritoriului fiind înnorări, iar în cea sudică vor fi pe parcursul nopții.
În prima parte a intervalului va ploua slab, pe arii restrânse în Maramureș, Transilvania și Moldova și izolat în Crișana, apoi pe spații mici în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi sud-estul Transilvaniei.
Pe crestele montane vor fi precipitații trecătoare sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în regiunile extracarpatice, local cu 55-65 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70-90 km/h.
Maxima temperaturilor va fi încadrată între 12 și 22 de grade. Cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 7 grade. Dimineața, pe arii restrânse va fi ceață.
Sâmbătă, în București, vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii noiembrie, cu o temperatură maximă de 21-22 de grade. După orele serii, vântul se intensifică, iar la rafală va avea viteze de 50- 55 km/h. Minima temperaturilor va fi de 4-6 grade Celsius.
Temperaturile scad brusc de duminică
De duminică dimineața, temperaturile scad semnificativ în toată țara. Vremea devine rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi încadrate între 7 și 13 grade. Cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 3 grade. Cerul va fi senin, cu înnorări în cursul zilei, în sud-vestul teritoriului.
În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini mari, trecător vor fi ninsori și lapoviță. Vântul va sufla moderat, cu intensificări ușoare la munte și local, mai ales la începutul intervalului, în sud și în est. Se va forma ceață în a doua parte a nopții, în special în vest, sud-vest și centru.
La București se răcește semnificativ, de duminică. Valorile termice vor fi mai coborâte față de cele normale perioadei. Maxima va fi în jurul a 12 grade, iar minima de 0-2 grade. Cerul va fi înnorat în prima parte a zilei, apoi se va însenina.
Prognoza meteo pentru următoarea săptămână
Valorile termice vor crește față de ziua precedentă, la începutul săptămânii, în regiunile extracarpatice. Vor fi situate în general în jurul normelor perioadei. În restul teritoriului nu vor fi variații semnificative. Dimineața și noaptea, vremea va fi rece în majoritatea zonelor.
În nordul Moldovei și în zona Carpaților Orientali, este posibil să plouă slab spre seară și pe parcursul nopții.
Va bate vântul în Carpații de Curbură și în estul și în sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate între 7 și 16 grade. Cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade.
Luni, la București, se va încălzi și va fi senin. Dimineața și noaptea va fi rece. Maxima temperaturii va fi de 15-16 grade, iar minima de 2-4 grade.
Marți, temperaturile scad treptat. Vremea va deveni rece în estul țării, iar în rest va fi apropiată de normal. Noaptea va fi rece în toată țara. Cerul va fi senin, cu unele înnorări în zonele montane, pe parcursul zilei. În sud-vest, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ușoare în sud-vest.
Temperaturile maxime vor fi încadrate între 7 și 14 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade.
Dimineața și noaptea, ceața își va face simțită prezența. Și în Capitală va fi mai rece față de ziua anterioară, cu maxima de 10-12 grade și minima de minus 1 – 1 grad.
De miercuri și până la sfârșitul săptămânii viitoare, valorile termice vor crește ușor. Se vor situa în jurul celor normale, pentru prima decadă a lunii noiembrie. Pe arii restrânse va fi ceață, însă nu vor fi precipitații.
Vremea va fi predominant frumoasă la București. Valorile termice, în special cele diurne, vor fi în creștere de la o zi la alta, potrivit prognozei meteorologice pe șapte zile a ANM.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro