În București nu mai ninge, chiar se ivește și soarele, dar vântul încă suflă în rafale de circa 55 km/h la începutul zilei. Treptat însă, se domolește. Totuși, avem vreme geroasă miercuri, în capitală, cu cel mult minus 12 grade la amiază.

Joi scăpăm de viscol pentru că vântul mai suflă doar moderat în Dobrogea, dar trebuie sa infruntăm o zi foarte geroasă, mai ales dimineaţa, când termometrele vor arăta chiar şi valori sub minus 20 grade, până spre minus 25 în estul Transilvaniei. Norii se înmultesc temporar, în majoritatea regiunilor dar, numai izolat va fulgui în nordul şi în sud-estul ţării. Izolat, în zonele joase, va fi ceaţă cu depunere de chiciură. Până la amiază temperaturile nu reuşesc să se apropie de pragul de îngheţ nici măcar pe litoral şi vorbim despre maxime ce pleacă de la minus 15 grade în Oltenia până la cel mult minus 5 grade la malul mării.

In Capitală, ziua de joi debutează cu ger pătrunzător. Norii se aduna temporar, dar nu aduc ninsori, iar vântul abia se simte. Totuşi, dupa cele minus 19 grade ale diminetii, chiar spre minus 22, în zonele preorăşeneşti, mercurul nu reuşeşte să ajungă în termometre decât până la minus 12 grade, cu mult sub media climatologică a datei din calendar.

Vineri, la primele ore ale zilei, gerul va fi greu de suportat. Pornim tot de la valori de sub minus 20 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, aşa că, la amiază, nu trebuie sa aşteptăm valori diferite, cu mult, de cele de joi şi aşteptăm maxime, în general, între minus 16… minus 15 grade în nordul Moldovei până spre minus 8 grade pe litoral. Doar temporar în vest şi în sud-vest, izolat va ninge slab, mai ales spre seară.

Vineri, şi bucureştenii au de înfruntat acelaşi ger nemilos, chiar dacă soarele împarte cerul cu norii. La amiază termometrele arată în jur de minus 10 grade dar, vântul care se apropie de moderat face ca temperatura real resimţită să scadă cu câteva grade sub pragul gerului, informează rtv.net.

 
 

Urmărește-ne pe Google News