Începând de sâmbătă de la ora 13:00 până duminică la ora 9:00, cerul va avea înnorări temporar accentuate, fiind favorabil, cu o probabilitate mai ridicată seara și spre sfârșitul intervalului, ploii de scurtă durată și posibil descărcărilor electrice.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 26 de grade, iar cea minimă a nopții se va situa în jurul a 13 grade. De duminică dimineață până luni seara, vremea va fi în general instabilă.

Temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cu o probabilitate mai ridicată duminică după-amiază și în noaptea de luni spre marți, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și posibil peste 40 l/mp.

Temperatura maximă se va situa duminică în jurul valorii de 19 grade, iar luni va fi de 15…16 grade. Temperatura minimă a nopții de duminică spre luni va fi de 11…12 grade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News