UPDATE ora 19.04. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București pentru această seara. Astfel, între orele 19.10-20.30, Capitala se află sub cod portocaliu de vreme rea.
Conform meteorologilor, în acest interval în București vor fi vijelii, vânt cu rafale de peste 60-65 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni, averse torențiale, în special în jumătatea de vest a orașului.
De asemenea, a fost emisă și o avertizare RO-Alert pentru acest interval de timp.
Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin înnorări și perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și posibil grindină, anunţă Administrația Națională de Meteorologie.
Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă în medie de 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor, când vor fi posibile și vijelii.
În orele amiezii, temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, dar va scădea rapid în timpul ploii, spre 16…18 grade.
Pe parcursul următoarelor două zile, vremea se va menţine în general instabilă şi răcoroasă. Vor fi perioade, în special după-amiaza şi seara, cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă pot fi însemnate.
Temperatura maximă va avea valori de 21…23 de grade în data de 14 iunie şi în jurul a 24 de grade pe 15 iunie, iar minima termică va fi de 10…12 grade marţi dimineaţa şi 14…15 grade miercuri dimineaţa.
Meteorologii au emis duminică dimineață o avertizare cod galben de ploi torențiale pentru jumătate din țară valabil între orele 10.00-23.00. Sâmbătă, 12 iunie, a fost emisă o avertizare RO-ALERT de cod portocaliu în Bucureşti.
Foto: Dumitru Angelescu