Persoanele cu handicap beneficiaza de o multime de drepturi, in conformitate cu prevederile legale. Indemnizatia lunara, scutirea de la plata taxelor si a impozitelor si gratuitatile din tabere sau statiuni sunt doar cateva facilitati la care au dreptul persoanele aflate in dificultate.

Iata cele mai importante drepturi acordate de lege persoanelor cu handicap.

-Indemnizatie lunara de 179 de lei pentru handicap grav si 147 de lei pentru handicap accentuat;

-Buget personal complementar de 80 de lei pentru adultii cu handicap grav, 60 de lei pentru handicap accentuat si 30 de lei pentru handicap mediu;

-Persoana cu handicap care are in intretinere un copil si care nu realizeaza alte venituri in afara indemnizatiei lunare si a bugetului personal complementar, beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea acestuia in cuantum de 450 de lei si un ajutor lunar de 150 lei pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani. De asemenea, parintele care are in ingrijire un copil cu handicap grav sau accentuat are dreptul la un program de lucru redus la 4 ore, pana cand copilul implineste 18 ani;

-Asistenta medicala si medicamente gratuite;

-Un bilet gratuit de tratament balnear;

-Studentii cu handicap grav si accentuat beneficiaza de reducerea cu 50% a taxelor pentru cazare si masa la cantinele si caminele studentesti;

-Locuri gratuite in tabere o data pe an pentru prescolarii, elevii si studentii cu handicap, impreuna cu asistentii personali si asistentii personali profesionisti;

Nu platesc impozit pe salarii, pe casa si teren

-Scutire de la plata impozitului pe salarii, pe cladiri si pe teren;

-Scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu atas si motociclurilor adaptate handicapului;

-Scutire de la plata rovinietei pentru autoturisme adaptate handicapului;

-Persoanele cu handicap grav si accentuat au dreptul, potrivit legislatiei in vigoare, la gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloacele de transport in comun de suprafata, in baza unei legitimatii valabile pe intreg teritoriul tarii.

Consiliere si cursuri gratuite

Persoanele cu handicap aflate in cautarea unui loc de munca sau incadrate in munca beneficiaza de cursuri de formare profesionala, adaptare rezonabila a locului de munca, consiliere din partea unui specialist in medierea muncii. De asemenea, persoanele cu handicap angajate au posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi, in conditiile legii, in cazul in care beneficiaza de recomandarea Comisiei de Evaluare in acest sens.

De unde se ia legitimatia

Zilele acestea, a fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr. 62/2007 care vine in completarea Legii 448/2006 cu instructiuni privind obtinerea si utilizarea legitimatiei pentru transportul urban de suprafata a persoanelor cu handicap. Aceasta legitimatie se obtine de la Directiile de Asistenta Sociala din raza de domiciliu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News