În cadrul examenului de bacalaureat 2021, economia are statutul de disciplină opţională fiind susţinută la proba E. d), în funcţie de filieră, profil şi specializare.
Cuprins:
Programa economie BAC 2021
Potrivit Ministerului Educației, programa de examen la economie pentru Bac 2021 este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare pentru învățământul liceal. Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat 2021 evaluează competențele și conținuturile din prezenta programă, iar baremele de evaluare și de notare prevăd acordarea punctajelor pentru orice modalitate corectă de rezolvare a cerințelor.
Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat 2021 se elaborează în baza prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.
Competențe de evaluat
- Utilizarea adecvată a conceptelor specifice disciplinei în analizarea, explicarea şi compararea unor procese şi fenomene specifice dinamicii economice
- Caracterizarea agenţilor economici (consumatori şi producători), ca purtători ai cererii şi ofertei pe piaţă
- Caracterizarea pieţei din perspectiva dinamicii economice
- Analizarea, evaluarea şi exemplificarea comportamentului raţional al agenţilor economici în economia de piaţă
- Interpretarea rezultatelor evaluării fenomenelor şi proceselor economice
Programa economie Bac 2021 – Domenii de conținut
- Consumatorul şi comportamentul său raţional
- Nevoi şi resurse
- Cererea
- Consumatorul şi comportamentul său (costul de oportunitate, utilitatea economică)
- Producătorul/întreprinzătorul şi comportamentul său raţional
- Proprietatea şi libera iniţiativă
- Oferta
- Factorii de producţie şi combinarea acestora
- Costuri, productivitate, profit, eficienţă economică
- Piaţa – întâlnire a agenţilor economici
- Relaţia cerere-ofertă-preţ în economia de piaţă
- Mecanismul concurenţial
- Forme ale pieţei: Piaţa monetară
Calendar Bac 2021 – Când se afișează rezultatele la bacalaureat
Ministerul Educației vrea ca în 2021, în cadrul examenului de bacalaureat, să nu se mai țină probele de competențe. Elevii care vor da în acest an examenul de bacalaureat nu vor mai fi nevoiţi să susţină probele de competențe lingvistice de comunicare în limba română, cele de comunicare în limba maternă, de competențe digitale și într-o limbă străină, conform unui proiect de Ordonanță al Ministerului Educației. Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Educaţiei prevede ca aceste probe să fie echivalate, aşa cum s-a întâmplat şi în 2020
Potrivit calendar Bac 2021, cele două sesiuni de examene se desfășoară astfel:
Bacalaureat 2021 – Sesiunea iunie – iulie
- 31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru clasele a XII-a/a XIII-a
- 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
- 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Bacalaureat 2021 – Sesiunea august – septembrie
- 19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
- 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Regulile examenului de Bac 2021
Pe lângă programa pentru Bac 2021, absolvenții de liceu trebuie să acorde atenție regulilor de desfășurare a examenului de Bacalaureat.
La fel ca și în anii trecuți, examenul de bacalaureat 2021 are o serie de reguli stricte pe care candidații trebuie să le respecte. În caz contrar, ei sunt eliminați din examen. Pentru a nu avea probleme la examen, elevii trebuie să țină cont de câteva reguli, printre care și de lista cu obiectele interzise la bacalaureat 2021. Astfel, la Bac 2021, elevii nu au voie să intre în sala de examen cu:
- telefoane mobile
- căști audio
- mijloace electronice de calcul sau de comunicare
- ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete
- manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare
- notițe, însemnări, rezumate, ciorne
- lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.
Tinerii care se prezintă la Bac sunt obligați să lase toate obiectele menționate mai sus în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Liceenii care refuză să depoziteze obiectele NU sunt primiți în examenul de Bac. Odată ajunși în sălile de examen, absolvenților de liceu li se interzice să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Ce materie intră la Bac 2021
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro